Politica
Trump a retras 80 de ambasadori numiţi de Obama. Ce se va întâmpla cu ambasadorul american în România, Hans Klemm
- Iasmina Ardelean
- 22 ianuarie 2017, 14:25
Donald Trump, a ordonat retragerea de la posturi a ambasadorilor numiţi de Barack Obama. Sunt vizaţi aproximativ 80 de ambasadori.
Hans Klemm rămâne ambasadorul american în România. Anunţul a fost făcut de Ambasada Statelor Unite din Bucureşti, potrivit mediafax.ro.
"Măsura nu se aplică ambasadorului Hans Klemm, care este diplomat de carieră", a anunţat ambasada.
Ambasadorul american a preluat funcţia în România în septembrie 2015. Anterior, el a fost principal adjunct al asistentului secretarului de stat în cadrul Biroului de Resurse Umane. A mai ocupat funcţiile de director general interimar al Serviciului Diplomatic şi director interimar de personal al Departamentului de Stat de la Washington.
Recomandările noastre