Acesta este SALARIUL URIAȘ al noului director CNAIR. Cum ți se pare suma încasată lunar de Ștefan Ioniță
- Maria Mocanu
- 17 ianuarie 2017, 12:48
Acesta este salariul uriaș al noului director CNAIR. Cătălin Homor, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a fost demis din funcţie, fiind acuzat de situația de pe drumurile publice din România care au fost blocate din pricina ninsorilor abundente.
În locul acestuia, ministrul Transporturilor Răzvan Cuc l-a instalat pe Ștefan Ioniță la șefia CNAIR.
Deși iarna nu s-a terminat și situația drumurilor publice din România nu s-a îmbunătățit, Ioniță va încasa un salariu de peste 30.000 de lei, conform unor surse din Ministerul Tranporturilor, citate de capital.ro.
"Pe motiv că este numit conform ordonanţei 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, Ștefan Ioniţă, este remunerat conform managerilor privaţi. Salariul noului director al CNAIR are o parte fixă şi una variabilă, Ştefan Ioniţă nu are indicatori de performanţă. În prezent, conducerea CNAIR negociază cu Ştefan Ioniţă compnenta variabilă, respectiv sporul de fonduri europene care poate ajunge la 75% din salariul de încadrare", au explicat sursele respective.
Salariul noului director CNAIR este de aproximativ 20.000 de lei, la care se vor adăuga mai multe sporuri.
"Contractul de mandat pentru Ştefan Ioniţă este semnat pentru o perioadă de 4 luni, plus 2 luni de prelungire în cazuri justificate. În cadrul negocierilor, sporul de fonduri europene pentru noul director CNAIR este de cel puţin 40% din salariul de încadrare", au precizat sursele din minister, potrivit b1.ro.