Noul Secretar de Stat al SUA, Rex Tillerson, la audieri: relații bune cu Rusia, dar știm ce a făcut deja Moscova și nu mai acceptăm încălcarea liniilor roșii! | PULSUL PLANETEI
- Iulian Chifu
- 13 ianuarie 2017, 00:00
Secretarul de stat american desemnat de Donald Trump, fostul director general al companiei ExxonMobil, Rex Tillerson, a fost audiat în fața comisiilor reunite de politică externă ale Senatului și Camerei Reprezentaților, în noaptea de miercuri spre joi.
O audiere extrem de interesantă, mai ales că premisele nu erau deloc bune: angajat al companiei americane de la ieșirea de pe băncile facultății ca inginar, președintele Exxon a avut numeroase afaceri în Federația Rusă, cunoștiințe bune asupra regiunii, dar a fost acuzat și de posibile interese vinovate în regiune.
Audierea a fost mai degrabă pozitivă, cu un viitor secretar de Stat american echilibrat și matur, care a abordat toate temele prin prisma unor opinii personale puternice și mult mai apropiate de realitatea actuală, dar și de pozițiile senatorilor care-l audiau. Pentru a deveni secretar de Stat, trebuie să primească votul pozitiv al Comisiilor reunite, unde republicanii au 10 din 19 voturi, și al plenului Senatului, unde are nevoie de 51 de voturi. În primul caz, orice vot republican împotrivă creează probleme și duce la respingerea candidaturii. Iar cel mai încrâncenat a fost senatorul Marco Rubio, republican din Florida, fost candidat la președinție, în alegerile primare, și probabil viitor candidat.
Audierea a relevat două aspecte fundamentale: mai întâi echilibru și nuanțare a relațiilor, ținând cont că viitorul mandat presupune pentru orice Secretar de Stat deschidere și capacitate de negociere cu orice partener; în al doilea rând realism, răspunsurile fiind mai degrabă conforme cu abordările generale, într-o formă de realism clar. În plus, dacă răspunsurile sale personale au dovedit o poziție mai dură în raport cu Federația Rusă, Tillerson a recunoscut că spune ceea ce ccrede, că a fost încurajat de președintele Trump să facă acest lucru, dar că va aplica politicile stabilite de președinte.
Teme mari s-au regăsit în prezentare, dar și la întrebări și răspunsuri. China și situația în Marea Chinei de Sud Est, Iranul și respectarea acordului nuclear, Orientul Mijlociu și abordarea Trump de susținere clară a Israelului apar ca priorități, fapt ce poate anunța și o recalibrare de resurse pe baza noilor priorități. Singura diferență flagrantă, nu de nuanță, pe care a avuto Tillerson față de președintele Trump este cea referitoare la TTP, Parteneriatul Trans-Pacific, pe care candidatul pentru șefia diplomației americane nu l-a respins, chiar dacă nu acoperă pe deplin nevoile și interesele SUA. Însă cea mai mare parte a audierii a vizat relațiile cu Rusia.
Rex Tillerson a declarat că va susţine menţinerea sancţiunilor împotriva Rusiei, cel puţin până când noua Administraţie de la Washington îşi va contura abordarea faţă de această ţară. Deși preşedintele ales, Donald Trump, s-a arătat favorabil unei îmbunătăţiri a relaţiilor SUA cu Rusia, poziție pe care o apără și el, a admis că e posibil ca cele două ţări să nu fie niciodată prietene, iar sistemele de valori ale celor două ţări sunt în mod clar diferite.
Viitorul secretar de Stat susține că aliaţii SUA din NATO au motive justificate să fie preocupaţi de revenirea Rusiei pe scena internaţională şi a asigurat că SUA îşi vor respecta angajamentele asumate în cadrul Alianţei. „Deşi Rusia caută respect şi relevanţă pe scena mondială, activităţile ei recente nu au respectat interesele Statelor Unite”, Tillerson susținând că Rusia „a invadat Ucraina, inclusiv prin anexarea Crimeei, şi a sprijinit forţele siriene, care au încălcat brutal legile războiului. Rusia trebuie să ştie că vom respecta angajamentele noastre şi pe cele ale aliaţilor noştri şi că trebuie să răspundă pentru acţiunile ei”.
Totuşi, Rex Tillerson a susținut că responsbailitatea pentru comportamentul agresiv al Rusiei ține și de lipsa leadership-ului american în perioada Administraţiei Obama, care a permis, chiar neintenționat, ca Rusia lui Putin să citească semnalul că SUA nu sunt pregătite și nu au voința să sancţioneze trecerea anumitor linii roşii, cu referire la evenimentele referitoare la Siria când Barack Obama a trecut peste liniile roșii pe care singur le-a pregătit și le-a încălcat, în legătură cu utilizarea armelor chimice. Acum, Rusia are un rol principal atât în evoluţia conflictului, cât şi în demersurile privind soluţionarea acestuia, a mai susținut critic, Tillerson. „Avem nevoie de un dialog deschis şi sincer cu Rusia privind ambiţiile ei, astfel încât să ştim ce direcţie să abordăm”, a mai insistat viitorul secretar de Stat.