Potrivit Jurnalul de Argeș, mai mulți doctori piteșteni şi-au exprimat, printr-o scrisoare publică, sprijinul pentru dr. Gheorghe Burnei, reţinut la domiciliu, acesta fiind suspect de corupţie şi malpraxis. Redăm, mai jos, o parte din conținutul acestui act.
„Colectivul de medici din Secţia de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică a Spitalului de Pediatrie Piteşti îşi exprimă sprijinul faţă de prof. dr. Burnei Gheorghe şi ţine să amintească de buna colaborare pe care a avut-o în decursul anilor cu acesta şi cu Clinica de Ortopedie Pediatrică a Spitalului Marie Curie din Bucureşti. Ţinem să reamintim de activitatea de formare profesională şi educaţie medicală în care prof. Burnei Gheorghe s-a implicat constant, dar şi de preluarea şi rezolvarea a multor cazuri dificile şi disperate, atât din judeţul Arge,ş cât şi din întreaga ţară. Astfel, dat fiind volumul mare de pacienţi şi numărul mare de intervenţii ortopedice cu grad mare de dificultate, considerăm că prin linşajul mediatic la care prof. dr. Burnei Gheorghe este supus în mod de neînţeles vor avea de pierdut atât pacienţii, cât şi specialitatea de ortopedie pediatrică, fiindcă atitudinea colegilor, mai ales cea vizând cazurile grele, va deveni de rezervă şi temporizare (…) Din aceste motive, ne exprimăm solidaritatea cu dl. prof. dr. Burnei Gheorghe şi dezacordul cu modul în care a fost reflectată activitatea acestuia pe parcursul ultimelor săptămâni în presă”.
Scrisoarea este semnată, în numele întregului colectiv de medici de la Spitalul de Pediatrie Pitești, de dr. Florin Trifan.