ACUZAȚII DURE, după moartea lui Ekeng: „Dinamo l-a ucis! Problemele de la inimă sunt o invenţie!”

ACUZAȚII DURE, după moartea lui Ekeng: „Dinamo l-a ucis! Problemele de la inimă sunt o invenţie!”

Nathy Ekeng, soția regretatului fotbalist camerunez Patrick Ekeng, se află în conflict cu Dinamo și acuză clubul „alb-roșu” că nu i-au dat suma de bani promisă după decesul soțului ei, 52.000 de euro.

Au trecut opt luni de când Patrick Ekeng a decedat, la vârsta de 26 de ani, în timpul partidei Dinamo - Viitorul, 3-3. Acum, soția sa, Nathy Ekeng, a făcut acuzații fără precedent la adresa clubului Dinamo, dar și către medicul echipei, Liviu Bătineanu, despre care a spus că nu i-a acordat îngrijirile necesare.

„Nu am primit cei 52.000 de euro. Dinamo mi-a ucis soţul. Dacă doctorul de la Dinamo l-ar fi resuscitat pe Patrick pe stadion și stabilizat, apoi l-ar fi trimis la urgențe, el ar fi fost în viață.

Au pierdut timp trimițând o targă și apoi ambulanța. Era prea târziu pentru a-l resuscita. Deci Dinamo mă va revedea în curând. Acum mă descurc cu ajutoarele pe care oamenii mi le oferă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Patrick nu avea probleme medicale. Doctorul de la Dinamo nu a făcut nimic ca să-l resusciteze. Toată lumea a văzut la televizor că el a murit înainte să plece ambulanța. Soțul meu a jucat în Spania, în Franța, unde medicii echipelor de fotbal sunt foarte riguroși.

Problemele cu inima sunt o invenție. Dacă era așa, de ce Dinamo ar fi acceptat să semneze un contract cu un jucător bolnav? Nu există controale medicale înainte de semnarea unui contract?”, a spus Nathy Ekeng pentru Libertatea.

În urma autopsiei efectuate la Institutul de Medicină Legală s-a constatat că Patrick Ekeng suferea de mari probleme la inimă.