Arădeanul care și-a ucis binefăcătoarea, arestat preventiv. I-a dat în cap ca să o jefuiască pe cea care i-a oferit un pat, căldură și mâncare

Arădeanul care și-a ucis binefăcătoarea, arestat preventiv. I-a dat în cap ca să o jefuiască pe cea care i-a oferit un pat, căldură și mâncare

Arădeanul care și-a ucis binefăcătoarea, o femeie de 68 de ani, din Oradea, a fost arestat preventiv. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Florin Mircea Lomotă, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor şi tâlhărie, iar magistrații l-au arestat pentru 30 de zile.

Din mijloacele de probă administrate în cauză, rezultă că ”în data de 26 noiembrie, pe fondul unei posibile divergenţe, inculpatul, în timp ce se afla în locuinţa victimei, i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu corp contondent dur la nivelul capului, care au provocat fracturi viscerocraniu şi care împreună cu fracturile de la nivelul creierului şi învelişurilor, produse prin căderea victimei, au dus la decesul acesteia. Totodată, după ce inculpatul i-a aplicat lovituri repetate persoanei vătămate, i-a smuls un lanţ de aur de la gât şi o brăţară de la mână, două inele de pe degetele acesteia, sustrăgând totodată un telefon mobil marca Samsung şi un laptop, aparţinând victimei”, transmit procurii.

Pensionara a fost găsită moartă în propria locuinţă, cercetările pornind la sesizarea vecinilor, care au sunat la 112, după ce nu au mai văzut-o timp de cinci zile, iar lumina era aprinsă în apartament. Pentru că ușa era închisă, a fost nevoie de intervenția pompierilor. Mai departe, ancheta a dus spre arădean, la indicațiile vecinilor, care au relatat că acesta locuia împreună cu femeia. Florin Mircea Lomotă a fost  judecat în ultimii ani în mai multe dosare de furt.

Ne puteți urmări și pe Google News