Gabriela Firea a dat verde unor proiecte bombă!

Gabriela Firea a dat verde unor proiecte bombă!

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat, miercuri, două proiecte de hotărâre în baza cărora elevii din învăţământul preuniversitar şi însoţitorii pensionarilor cu domiciliul stabil în Capitală vor beneficia de gratuitate la utilizarea mijloacelor de transport ale Societăţii de Transport Bucureşti, de anul viitor.

● Proiectul „O şansă pentru cuplurile infertile” va fi implementat şi în perioada ianuarie 2019-decembrie 2020. Proiectul prevede acordarea unui sprijin financiar sub formă de vouchere în valoare de 13.800 lei/cuplu pentru 2.000 de cupluri infertile.

● A mai aprobat și un proiect care prevede acordarea, în anul 2019, a unui număr de 500 de vouchere, în valoare de 10.000 de lei, pentru persoane juridice/fizice deţinători de spaţii comerciale/unităţi de cazare/spaţii de birouri/staţii de distribuţie carburanţi care înfiinţează staţii de reîncărcare rapidă pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in.

● CGMB a fost de acord și cu achiziţionarea a 177 de apartamente cu destinaţia de locuinţe de serviciu pentru personalul angajat în unităţile sanitare, după ce în şedinţa din 22 noiembrie proiectul respectiv fusese respins. Doar reprezentanţii USR şi-au menţinut dezacordul.