Pantilimon nu mai este dorit în Anglia. „Ne-a ajuns cu el în poartă, aduceţi alt goalkeeper!”
- Alexandru Toader
- 9 decembrie 2018, 14:01
Costel Pantilimon, portarul român al lui Nottingham Forest, a fost taxat de fanii echipei sale, după meciul din etapa 21 din Championship.
Fanii lui Nottingham Forest nu îl mai doresc la echipă pe internaționalul român. Forest a pierdut partida cu Preston North End, scor 0-1, iar Pantilimon a fost considerat principalul vinovat pentru acest eșec.
„Trebuie dat afară de la echipă în această iarnă şi adus un portar de valoare”, „Ne-a ajuns cu Pantilimon în poartă, aduceţi alt goalkeeper” sau „Nu înţeleg ce a făcut Pantilimon azi”, au fost câteva dintre reacţiile fanilor pe Twitter.
Suporterii au votat, ulterior, pentru plecarea românului de la Nottingham, și, din păcate, 70% dintre fani au optat pentru excluderea lui „Panti”.
În ierarhia din Championship (a doua ligă din Anglia), Nottingham Forest ocupă locul 7, cu 34 de puncte, la doar 2 puncte în urma locului 6, ultimul care duce la turneul pentru barajul de promovare în Premier League.