Opinii EVZ
Rusia în fața unei noi invazii în Ucraina, spre Mariupol. Au reușit liderii mondiali să-l oprească pe Putin? Pulsul planetei
Reuniunea G20 de la Buenos Aires a fost o ocazie cu care liderii mondiali, cu preponderență cei europeni, după anularea întâlnirii bilaterale Putin-Trump - deși sunt alegații de presă că totuși cei doi s-ar fi întâlnit, până la urmă, „într-un briefing informal” - de a încerca o nouă liniștire a lui Putin, după agresiunea din 25 noiembrie asupra navelor ucrainene în apele Mării Negre.
Practic, preocuparea majoră a fost ca urmărirea și tirurile din avion, elicopter și nave, care au lovit vasele militare ucrainene și au rănit 3 soldați, să nu fie urmate de o invazie masivă în Estul Ucrainei, pentru preluarea completă a litoralului Mării de Azov și legarea pe pământ a Rusiei de Crimeea anexată.
Trei sunt cerințele majore ale comunității internaționale: eliberarea celor 24 de marinari ucraineni arestați și returnarea navelor confiscate, deblocarea porturilor Mariupol și Berdiansk la Marea de Azov și, mai ales, evitarea escaladării mai departe a confruntării și a lansării unei operațiuni terestre spre Mariupol și Crimeea. Admițând că o asemenea operațiune ar fi desfășurată, atacul ar putea fi dus la bun sfârșit, nu ar fi ușor de purtat contra trupelor ucrainene, ar determina o reacție dură a comunității internaționale de sprijin în primul rând cu armele necesare pentru Ucraina și mai ales ar fi o operațiune greu sustenabilă de către trupele ruse, obișnuite să dea lovitura și apoi să o conserve prin acord și presiune, nu luptând mai mult de 30 de zile. Într-adevăr, o fâșie la Marea de Azov e extrem de greu de apărat în fața unor atacuri punctuale care pot rupe în multiple puncte acest coridor de transport care necesită, spre a fi menținut, trupe regulate majore și costuri imense, de care Rusia nu dispune.
Preocuparea majoră a venit de la anunțul privind masarea trupelor la granițele Ucrainei și pe linia de contact din Luhansk. Potrivit datelor serviciilor ucrainene, Rusia a desfășurat 80.000 de soldați, 1400 de sisteme de artilerie și rachete, 900 de tancuri, 2300 vehicule blindate, 500 de avioane și 300 de elicoptere în proximitatea frontierei ucrainene. Asta ar însemna cam majoritatea forțelor Districtului militar Vest al Armatei Ruse. Aceleași surse indică și dimensiunea militarizării navale a Mării de Azov, Mării Negre și Mării Egee, toate alimentate din Crimeea și Novorossiisk, porturile de unde se face proiecția forței în Estul Mediteranei: 80 de vase – dintre care 23 nave de luptă, 8 submarine, dintre care 6 sunt de luptă.
Escaladarea a continuat și în planul reacțiilor: după introducerea stării de război – numită Lege marțială – pentru 30 de zile într-un număr de 10 regiuni ale Ucrainei, cu votul Radei Supreme, Parlamentul de la Kiev, Ucraina a interzis intrarea în țară a oricărui cetățean rus, bărbat, între 16 și 60 de ani. Motivul principal este evitarea constituirii pe teritoriul ucrainean a unor pungi de soldați în spatele frontului care să destabilizeze țara. Numai în prima zi, vineri, au fost întoarse din drum peste 100 de persoane, majoritatea neavând un motiv pentru vizita în Ucraina.
Pe de altă parte, Rusia a blocat porturile ucrainene la Marea de Azov și a interzis nu numai traversarea strâmtorii Kerci pe care o consideră unilateral ca făcând parte din apele sale teritoriale și aflată sub controlul său, ci chiar ieșirea din porturi a oricărei nave comerciale care nu merge pe malul rus al Mării de Azov. Libertatea comerțului a fost complet blocată, iar marea a fost, practic, anexată de către Rusia, deși acordul din 2003, după criza legată de insula Tuzla, menționează administrarea comună, rusoucraineană, a „mării interne”, precum și libertatea de mișcare și trecere prin strâmtori.
După întâlnirile de la reuniunea G20, de la Buenos Aires, Vladimir Putin a rămas pe poziții, respingând orice compromis. El susține în continuare că navele ucrainene au intrat în apele teritoriale ale Rusiei - deși nimeni din cei din jur nu recunoaște anexarea Crimeii – dar refuză să explice de ce garda de coastă rusă a tras asupra navelor ucrainene urmărindu-le în Marea Neagră, mare liberă, în afara pretinselor sale ape teritoriale (nesancționate și nedelimitate oficial nicăieri, ci asumate unilateral) așa cum nu a explicat desfășurarea militară de la frontierele ucrainene și în proximitatea liniei de contact, nici blocarea porturilor ucrainene. Poziția sa a fost doar aceea de a susține „provocarea ucraineană” necesară „acoperirii eșecurilor economice și sociale ale unora”, cu referire directă la Petro Poroshenko, actualul Președinte al Ucrainei, care intră în campanie electorală pentru alegerile prezidențiale, din 31 martie 2019.
De fapt, avem de a face cu o nouă răbufnire publică a Rusiei lui Putin, bazată pe cel puțin trei considerente: izolarea sa, și nevoia de a fi din nou băgată în seamă - nu degeaba aleargă Putin și Medvedev de jur împrejurul lumii, dar cu puține reușite externe; apoi căderea majoră în sondaje - Putin a pierdut 20 de procente în criza pensiilor, deși a făcut concesii majore și pași înapoi care trebuie recuperați, și asta fără a avea un rival în opoziție, în timp ce partidul său Edinaia Rossia a pierdut poziții importante în alegerile locale; în fine, introducerea și votarea în Constituția Ucrainei a orientării strategice și integrării în UE și NATO, fapt care a determinat supărări majore, mai ales că a fost dublată de acordarea tomosului și ruperea Bisericii ucrainene din subordinea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Ruse, o lovitură în plan cultural și spiritual, de influență, care e considerată decisivă de către Kremlin pentru pierderea controlului în Ucraina întrun mandat, dacă Petro Poroshenko e reales.
Recomandările noastre
