LOTO CENTENAR. Loteria a SUPLIMENTAT fondul de premiere pentru Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40

LOTO CENTENAR. Loteria a SUPLIMENTAT fondul de premiere pentru Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40

Loteria Română organizează duminică, 2 decembrie, tragerile loto speciale LOTO CENTENAR 1918-2018. Pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 se vor organiza două trageri, o tragere principala şi o tragere suplimentară.

Pentru cea de-a două tragere, cea suplimentară, Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri al categoriei I, după cum urmează:

Loto 6/49 – 1.000.000 de lei

Joker – 200.000 de lei

La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 15,5 milioane lei (peste 3,3 milioane de euro), iar la Noroc se înregistrează un report cumulat în valoare de aproximativ 1,25 milioane lei (peste 268.000 de euro).

La Joker, la categoria I, este în joc un report în valoare de aproximativ 2,2 milioane lei (peste 472.500 de euro) iar la categoria a ÎI-a se înregistrează un report în valoare de peste 324.000 de lei(aproximativ 70.000 de euro). La Noroc Plus, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 9.700 lei.

La Loto 5/40 se înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 438.000 de lei (peste 94.000 de euro), iar la Super Noroc, la aceeaşi categorie, este în joc un report în valoare de peste 171.500 de lei (peste 36.800 de euro).