După 23 august 1944, Mihai Beniuc, un poet pe care eu l-am considerat prin Cîntece de pierzanie, volumul de debut din 1938, un poet al energetismului de Dreapta, s-a făcut faimos nu numai prin titlul volumului din 1936, Un om așteaptă Răsăritul, dar și prinși cu două strofe, de intensă circulație prin redacții și cafenele cu umor:

Prima:

„Cucuvaie fost-am pînă ieri,

Iar de astăzi, iată-i ciocîrlie,

Nu v-am spus-o eu domnilor boieri!

C-așa o să fie?!”

A doua:

„De oriunde vine Oriunde mă duce!

Toată lumea vorbește

Acesta-i poetul Beniuc!

Știe șapte limbi și rusește!”

Eu nu sunt poet și nici șapte limbi nu știu și, cu atît mai puțin rusește, deși-mi pare rău că profesoara de rusă din Liceu nu m-a tras de urechi ca să învăț limba rusă și astfel să fiu și eu breaz între atîția știutori de engleză. De aceea, de oriunde vin, oriunde mă duc, toată lumea vorbește nu despre mine, ci despre Dacian Cioloș.

Klaus Iohannis a făcut și a dres de teama lui Dacian Cioloș.

Dacian Cioloș crește în sondaje mai ceva ca în puteri Făt-Frumos, Fiul Iepei.

Sistemul și-a luat mîna de pe Klaus Iohannis.

Sistemul pariază pe Dacian Cioloș.

Dacian Cioloș l-a învins deja ca om al francezilor, pe Klaus Iohannis, omul nemților.

Cam așa vorbește toată lumea în partea de presă în care mă mișc eu, venind de undeva și ducîndu-mă undeva.

După cum am mai scris, dacă ar fi să votez între Klaus Iohannis și Dacian Cioloș, aș opta cu ochii închiși pentru Dacian Cioloș. Indiscutabil din punctul de vedere al talentului de om politic, Dacian Cioloș nu e Ionel Brătianu. Nu e nici măcar Vintilă Brătianu. Cum însă nu cred să fi existat în Istoria patriei un om mai nepotrivit într-o funcție decît Klaus Iohannis în funcția de președinte sînt convins că președinția lui Dacian Cioloș ar fi o lumină de reflector față de cea de feștilă a lui Klaus Iohannis. Oricum, Dacian Cioloș își ține discursurile scrise de el și nu scrise de alții și repetate în fața oglinzii cu strîmbături de elev de școală populară, cum se întîmplă cu Klaus Iohannis.

Una e însă dorința și alta putința.

Vorba poetului din bătrîni.

Dacă nema putirința, geaba chichirez gîlceava!

Lăsînd deoparte simpatiile și antipatiile mele personale, am trecut prin filtrul minimei verificări critice aserțiunile despre Dacian Cioloș pe care le aud prin redacțiile în care poposesc pentru a-mi da cu părerea. Cea care a cedat prima verificării critice, dovedindu-se un balon superb cîtă vreme n-a fost înțepat cu boldul, s-a dovedit aserțiunea despre Sistemul care l-a lăsat din brațe pe Klaus Iohannis. Sistemul înseamnă instituțiile de forță, de la Serviciile secrete pînă la Prokuratură, blagoslovite în ultimii ani cu puterea de făcături și desfăcături de șefii. Klaus Iohannis e președinte de patru ani. Va candida ca președinte în exercițiu. Ați auzit pînă acum de vreun președinte în exercițiu care la alegeri să nu fie preferat altor candidați? Eduard Hellvig a fost pus director SRI de Klaus Iohannis.

Pe parcursul mandatului de director, Klaus Iohannis i-a semnat lui Eduard Hellvig toate decretele prin care adversarii din SRI au fost trecuți în rezervă.

Ce motiv ar avea Eduard Hellvig să comploteze încă de pe acum pentru înfrîngerea lui Klaus Iohannis de către Dacian Cioloș?

O întrebare cu atît mai legitimă în retorismul ei, cu cît un președinte în exercițiu își dă seama rapid dacă un șef de Servicii complotează împotriva sa. Dacă Eduard Hellvig ar complota împotriva lui Klaus Iohannis, credeți că Klaus Iohanis n-ar ști?

Și dacă ar ști, ce l-ar opri să-l cheme și să-l pună să-și scrie demisia?

Ar avea interes Prokuratura să dea vrabia din mînă pe cioara de pe gard? Altfel spus, să renunțe la Klaus Iohannis, care-i satisface toate hachițelele, în favoarea lui Dacian Cioloș, încă un necunoscut pentru Sistem cîtă vreme n-a fost verificat în exercițiu de ajuns președinte?

Susținătorii tezei fac trimiteri și la Marile Puteri. Cică acestea nu-l mai vor pe Klaus Iohannis.

Păi de ce nu l-ar mai vrea? Cu ce le-a deranjat Klaus Iohannis interesele? Și apoi un președinte nou presupune bătăi de cap. Cine e? Cu cine e? Ce slăbiciuni are? Ce tării? Ce dracu ar putea promite? Cine își asumă atîtea bătăi de cap cînd președintele în exercițiu n-a dat, nu dă și nu va da în veci bătăi de cap?

Seriozitatea pericolului întruchipat pentru Klaus Iohannis de Dacian Cioloș e pusă sub semnul întrebării și de ceea ce am numi realități. Supuse examenului, realitățile nu dau prea mari șanse lui Dacian Cioloș în confruntarea cu Klaus Iohannis:

1) Dacian Cioloș n-are deocamdată partid, Klaus Iohannis are.

2) Dacian Cioloș îl concurează pe Klaus Iohannis la același electorat: cel TeFelist. Dintre cei doi, electoratul nehotărît înclină categoric spre Klaus Iohannis. Președintele nu poartă responsabilitatea nici unei guvernări. Dacian Cioloș, da.

3) Electoratul anti-PSD are de ales între Dacian Cioloș și Klaus Iohannis. În timp ce Klaus Iohannis poate face zile fripte Guvernării PSD-ALDE, Dacian Cioloș poate face doar în vorbe.

Aceste adevăruri ar trebui să stea în calea Campaniei Dacian Cioloș – pericol mortal pentru Klaus Iohannis.

De ce nu se întîmplă așa?

Pentru că inventarea unui pericol pentru Klaus Iohannis e favorabilă lui Klaus Iohannis.

Prin născocirea acestui pericol, Klaus Iohannis se pricopsește cu două avantaje electorale:

1) Lasă impresia de tip mult mai slab decît e, și asta îl ajută, deoarece în realitate e puternic, deosebit de puternic.

2) Induce adversarilor iluzia unui candidat ușor de învins.

Dacian Cioloș e pentru Klaus Iohannis un iepure.

Chestiunea rămasă în discuție: Dacă Operațiunea Iepurele Dacian Cioloș e sau nu cu știința lui Klaus Iohannis.