Eroi militari cu lăbuțe, copite sau gheruțe. Zodiacul cu o sută patruzeci și patru de zodii (3). Horoscop

Eroi militari cu lăbuțe, copite sau gheruțe. Zodiacul cu o sută patruzeci și patru de zodii (3). Horoscop

Horoscop Optsprezece specii de animale au făcut parte din armatele beligerante. De la cai, căței, pisicuțe și porumbei călători, până la cămile, urși, elefanți, delfini și chiar crocodili! Unele animale au primit grade militare și decorații invidiate de umani. Dar, multe, foarte multe au plătit cu viața!

Horoscop  Pe 15 noiembrie s-au născut Erwin Rommel, Sir William Herschel, Veronica Lake, Mantovani, Anna de Noailles (Ana Elisabeta Bibescu Basarab Brâncoveanu), Ovidiu Moldovan, Ştefan Sileanu, Valentin Plătăreanu, Horia Hulubei, Dan Mateescu, Emil Racoviţă.

 

Horoscop  Nimic important în calendarul creştin-ortodox, doar Sfinţii Paisie, Gurie, Samona şi Aviv, iar în „Kalendar” se sting zilele lupilor. Au fost şapte zile de sărbători vechi ale dacilor. Începe, de fapt de ieri, Postul Crăciunului.

O notă specială pentru unul dintre militarii din cel de al Doilea război mondial,  feldmareșalul Erwin Johannes Eugen Rommel, pe care-l pomenim astăzi. Alături de Michael Wittmann, căpitanul de tancuri și de Otto Skorzeny, colonelul de commando, formează tripleta mea preferată dintre mlitarii germani din WW2. Sigur, istoric vorbind, dacă este vorba despre germani, preferința mea se îndreaptă către fabulosul nobil francon, cavalerul Florian Geier von Giebelstadt, din secolul XVI. 

Fără multă vorbă, așa cum v-am promis, iată Gemenii, din Zodiacul cu o sută patruzeci și patru de zodii:

III. Gemenii

 

25. ŞOBOLAN - GEMENI

Inconstant prin excelenţă, Şobolanul-Geamăn nu poate rezista ideii că dincolo de pereţii camerei sale se află o lume care-l provoacă să dovedească cît e de competent. Geamănul, semn de aer, dă personalităţii Şobolanului (semn de apă) posibilitatea de a atinge adevărate culmi de performanţă, dar acţiunile şi iniţiativele, odată începute, oricît ar părea de strălucitoare, rămîn nefinalizate. Întotdeauna sînt  convinşi că nereuşitele lor se datorează influenţei nefaste a altcuiva. Deşi sînt persoane foarte agreabile, nu trebuie luate în serios. Sînt atrase de actorie, regie, profesii  care incumbă noţiunea de mişcare şi călătorii.

 

26. BIVOL - GEMENI

Un Geamăn născut sub semnul Bivolului este o persoană favorizată de soartă. Persoanele născute sub aceste semne trebuie să facă uz de toată impasibilitatea de care sînt în stare pentru a se împiedica să se ridice de la pămînt, să zboare... Au un dar cu totul rar de a vorbi frumos şi convingător. Este o persoană cu spirit ascuţit, destul de nervoasă şi tinde să folosească adesea termeni cu subînţeles sexual. Este partenerul ideal pentru petreceri. Viaţa lui este însorită şi rareori este marcată de lacrimi.

 

27. TIGRU - GEMENI

Combinaţia aer - lemn e de-a dreptul imponderabilă. Tigrului-Geamăn îi vor trebui două seturi de frîne pe toate roţile pentru a-l împiedica  să se aventureze în afaceri dezastruoase, a se căsători cu persoane nepotrivite, de 5-6 ori la rînd, a pleca în necunoscut cu buzunarele goale în ideea de a cuceri lumea şi comorile ei. Educaţia serioasă şi munca susţinută în copilărie îi vor asigura o bază solidă pentru toată viaţa. Fără această structură serioasă, ar putea eşua aproape în orice. Cu condiţia de a  avea această bază asigurată, va reuşi şi, mai mult decît  atît, va străluci în orice carieră. În orice caz, păstraţi o batistă înmuiată în apă rece, la îndemnînă şi tamponaţi-i fruntea înfierbîntată din cînd în cînd, pentru orice eventualitate.

 

28. PISICĂ - GEMENI

Combinaţia de lemn şi aer face din această Pisică o persoană foarte mobilă, mereu în mişcare. Nu-i place să înfrunte pericolele reale, dar are darul de a crea diversiuni care-l fac pe duşman să-şi uite intenţiile.

Pare mereu la pîndă, se risipeşte în zeci de proiecte, n-are linişte şi nu e consecventă. Pisica-Geamăn trebuie strunită din copilărie, cu blîndeţe şi răbdare, să-şi dozeze mai bine eforturile şi să se limiteze în a lua cu asalt o acţiune, cauză, pericole etc., pe rînd.

 

29. ŞARPE - GEMENI

Aerul, în această combinaţie de semne, hrăneşte focul vital al Şarpelui-Geamăn. Trebuie totuşi evitate excesele. Prea mult foc este distructiv.

Combinaţia este, cu toate acestea , reuşită: acolo unde Geamănul se risipeşte pe negîndite în toate direcţiile, Şarpele se uită cu grijă pe unde pune “pasul”. Reuşeşte cel mai bine în carielele care cer elocinţă, darul oratoric, diplomaţie şi uşurinţa condeiului. Şarpele-Geamăn are şanse de a reuşi în mod strălucit în oricare dintre aceste cariere.

 

30. DRAGON - GEMENI

Semnul Gemenilor îl face pe acest  Dragon să fie instabil şi nedecis.

Ar putea fi definit ca un sprinter. Multe din iniţiativele sale, strălucit începute, se tremină dezastruos. Femeile sub acest semn pot avea prostul obicei de a cumpăra tot ce le cade sub mînă, impulsiv. Pe de altă parte însă, Dragonul-Geamăn e generos şi cu inimă bună. Aşa cum nu rezistă să spună “nu” cînd li se iveşte o “ocazie” de cumpărat ceva, tot aşa sînt de nestăpîniţi în a da altora afecţiune şi tandreţe. Mercurieni, neastîmpăraţi pînă la extrem, nu îi vor plictisi niciodată pe cei din anturajul lor. În preajma lor se întîmplă mereu ceva.

 

31. CAL - GEMENI

Faceţi un foc de tabără şi urmăriţi-l cum dansează, zglobiu, în aerul nopţii.

Ingeniozitatea sau chiar geniul se ascunde adeseori în această făptură complexă. Se mişcă în cele mai neaşteptate arii de activitate. Muzică, teatru, artă, film, politică, știință toate-l atrag pe Calul-Geamăn, care e o fire expansivă. Problema este că uneori nu sînt siguri, că nu ştiu exact ce vor de la viaţă. Un Cal fără o misiune personală în viaţă e ca un om fără patrie. Poate fi tras înapoi în mersul său prin viaţă de oscilaţii, ezitări şi superficialitate. Rareori termină ce a început. Şi, dacă termină totuşi o acţiune, greu se va apuca de o alta. Se plictiseşte uşor şi renunţă la efort cînd acesta nu e de la început încununat de succes.

 

32. CAPRA - GEMENI

Oxigenul Gemenilor, turnat din belşug peste focul Caprei, ridică vîlvătaie pînă la cer. Întrucît capriciul este caracteristic ambelor semne, Capra-Geamăn trebuie să se resemneze la ideea că o bună parte din viaţă va trebui să lupte împotriva vîrtejului de idiosincrazie cu care s-a născut.

E superficial, ceea ce, ca joc, ca distracţie, poate părea amuzant un timp, dar vine o vreme cînd viaţa te obligă să te pui în serios pe treabă. Printre talentele sale se numără darul imitaţiei şi simţul deosebit al umorului.

Fie el actor, scriitor sau măcelar, va avea nevoie oricînd de un ghid care să-l ţină de mînă. Îi place la nebunie diversificarea şi noutatea şi, după ce se amuză un scurt timp cu ceva nou, se plictiseşte, lasă totul baltă şi se apucă de altceva. Are nevoie de o persoană tare, fermă şi calculată, care să-l ţină în frîu. Dacă nu se căsătoreşte cu ea, să şi-o ia ca angajat sau asociat!

 

33. MAIMUŢA - GEMENI

Cele două semne se aseamănă mult. Combinaţia de metal cu aer este de-a dreptul efervescentă. Maimuţa-Gemeni este teribil de vorbăreaţă: Maimuţa trăncăneşte toată ziua, iar Gemenii sînt, la rîndul lor, imprevizibili, jucăuşi, vorbăreţi şi superficiali. Maimuţa nu face niciodată acelaşi lucru de două ori, dacă poate să evite acest lucru. Acest semn combinat are mare nevoie de o persoană cu capul pe umeri care să acţioneze ca un lest bine venit şi binefăcător.

 

34. COCOŞ-GEMENI

Aerul se combină cu metalul, ceea ce, în acest caz, pentru că aerul are darul de a rugini metalul neprotejat, Cocoşul-Geamăn e un adevărat termometru uman de emoţii bune şi rele. Nativul este entuziast şi dotat pentru a dezvolta idei noi. Întrucît Gemenii au, oricum, o personalitate duală, combinaţia lor cu explozivul Cocoş poate da naştere unei personalităţi supărătoare prin complexitatea sa.

 

35. CÎINE-GEMENI

Aerul şi metalul nu se pot combina în nici un fel pentru a da o structură coerentă. Doar, rugina… Pentru ca acest Cîine să reuşească, va avea nevoie de o forţă magnetică puternică, pentru a-l împiedica să se volatilizeze. Nativul pare a fi peste tot în acelaşi timp.

Instabil, poate fi azi super-optimist, iar mîine negru de melancolie şi disperare. Gemenii, ca argintul viu, îl vor face pe Cîine să se gîndească necontenit la greşelile sale şi, ca atare, îşi va face singur viaţa amară.

Cîinele este exagerat de generos. Aruncă banii în dreapta şi în stînga, face cadouri peste cadouri. Este, de asemenea, prea încrezător în oameni, nu se opreşte să-i judece, să-i cântărească înainte de a-i considera prieteni. Cîinele-Geamăn trebuie educat din copilărie să fie mai precaut.

 

36. PORC-GEMENI

Datorită influenţei Gemenilor, acest Porc cîştigă în uşurinţă (şi uşurătate) ceea ce pierde în calm. Porcul-Gemeni este dotat cu diplomaţie şi tact într-un mod inteligent şi abordabil, nu foarte sofisticat. Îşi poate schimba opinia la fel de uşor cum îşi schimbă vîntul direcţia. Vorbeşte  frumos şi-şi exprimă doleanţele elocvent. Dacă e corect canalizată, această abilitate şi agilitate mintală  tipic porcină va aduce mult bine posesorului şi celor din jur.

Porcul tinde să se dea înapoi din faţa sălii pline, dar Gemenii vin din urmă şi-l împing înainte, sub reflectoare. Atenţie însă Porc-Gemeni! Cei ce te aplaudă, poate nu-ţi doresc întotdeauna binele. Dacă vreodată simţi miros de sînge poaspăt, s-ar  putea să fie chiar al tău. Duşmanii sînt pretutindeni!

 

Dragi lupi, padawani și hobbiți aproape trecut cu vederea de presa noastră majoritar de stânga, adică știți domniile voastre, anarhistă, isterică și antinațională – s-a petrecut un fapt. În Occident s-a celebrat cu mult tam-tam Centenarul, o sută de ani de la încheierea WW1, prin semnarea Armistițiului, pe 11 noiembrie 1918. Pierre, fostul meu coleg de la ”Le Figaro” mi-a trimis un material emoționant. El are un cățel și două pisicuțe, atât își poate permite cineva care trăiește într-un apartament de bloc în al XII-lea arondisment al Parisului. Mă invidiază pentru curtea mea mare și pentru cei opt căței, podul de mâțe, aricii Agamemnon și Ahile și cele trei veverițe al căror nume nu le știu.

 

Articolul, cum altfel, din ”Le Figaro” povestește aventura tragică a animalelor în Primul război mondial. Optsprezece specii de animale au făcut parte din armatele beligerante. De la cai, căței, pisicuțe și porumbei călători, până la cămile, urși, elefanți, delfini și chiar crocodili! Unele animale au primit grade militare și decorații invidiate de umani. Dar, multe, foarte multe, au plătit cu viața!

 

Opt milioane, auziți domniile voastre, opt milioane de cai au căzut la datorie pe front, peste o sută de mii de căței au plătit cu viața că duceau bandaje răniților în prima linie, păzeau tranșeele și duceau mesaje. Ca și porumbeii călători. Unul dintre ei ”Cher Ami”, a dus 12 mesaje extrem de importante în timpul Bătăliei de la Verdun. Se poate spune că soarta bătăliei a atârnat de o pană de porumbel, a spus, mai târziu, generalul Pershing, comandantul forței expediționare americane. Cu prețul vieții, ”Cher Ami” a dus ultimul mesaj, cel mai important, un trăgător de elită german îl lovie în piept. ”Cher Ami” a primt cea mai înaltă distincție franceză, pentru un act de barvură pe front, în luptă: ”La Croix de Guerre avec Palme”.

 

Sergentul Stubby, din al 102-lea regiment din Divizia 26 de infanterie a SUA, a primit 22 medalii și ordine, pentru participarea la 17 bătălii în care a fost rănit de două ori. Păzea tranșeele, avertiza militarii de atacurile cu gaze, era sensibil la mirosul iperitei, a dus mesaje de o importanță vitală și a ajutat militarii răniți, pe unul l-a tras singur, înapoi, în tranșee, ba a mai și prins un spion german. Sergentul Stubby a fost un cățel foarte deștept și puternic, un Boston Bull Terrier!  

 

Nu, nu sunt un iubitor de animale! Nu știu ce ființă rea, infernală, anormală, a născocit această catalogare, cam peiorativă. Sunt un om normal, creația lui Dumnezeu! Oamenii normali iubesc natura, florile, un apus de soare, copiii, animalele, bărbații iubesc femeile și femeile iubesc bărbații! Ceilalți, care nu iubesc animalele, au o problemă! Ceva defect, Dumnezeu a făcut doar primii doi oameni, restul sunt de mare serie, este normal să apară și rebuturi. Rebuturile astea au scos legea uciderii cățeilor care pune România în rând cu Irak, Somalia și Sri Lanka. De multe ori mi-a fost rușine de ceilalți români, de majoritatea monstruasă, care ucide, la propriu! Eu și cu ai mei, cei pe care îi știu și îi cunosc, nu avem de ce să ne fie rușine, dar ceilați? Noi suntem oameni normali. Nimeni nu s-a găsit să strângă semnături împotriva acestei legi rușinoase care ne scoate din lumea civilizată?

 

Dar, vă rog să mă scuzați sunt chemat insistent pe Skype, să văd cine mă deranjează la miezul nopții, probabil din State, sau din Canada, la ei este o oră normală, o să continui mâine, sau nu, văd eu, doar este, în definitiv, o altă zi!

 

☼     ♂     ♀

 

BERBEC Perioada este favorabilă, mai puţin în adaptarea termică. Atenţie la frig şi umezeală, îmbracă-te corespunzător şi totul poate să fie normal! Prudenţă în relaţiile cu Capricornii şi Vărsătorii. O dimineaţă foarte dinamică, cu multe întâlniri în care se discută din nou despre vechi proiecte şi idei. Discuţii, în general, sterile. Trebui să-ţi temperezi gama simţămintelor pentru că eşti într-o perioadă de hipersensibilitate. Simţi un oarecare grad de exaltare din cauza ameninţării frigului şi a ploii şi trebuie să dai curs impulsului, să te aperi, să iei măsuri. Este normal pentru un semn de foc! Lasă orice decizie privind locul de muncă pentru săptămâna viitoare.

 

TAUR Trebuie să dai dovadă de o oarecare hotărîre în ceea ce spui şi în ceea ce faci.  Astăzi refuză programele de ieşit în oraş şi odihneşte-te cât poţi mai bine! Relaţiile de familie se ameliorează lent, dar sigur, pentru cei care au avut o oarecare “răceală” în sentimente. O veste bună va fi urmată de una şi mai buna, fără să fie din acelaşi domeniu. O a treia veste, in a doua parte a intervalului, iţi poate face mare plăcere.  Este indicat să dai mai multă atenţie problemelor de familie, ale anturajului apropiat. Nu discuta în contradictoriu cu cei dragi, cu siguranâă poți constata că sunt bine intenţionaţi.

 

GEMENI Astăzi nu trebuie să schimbi nimic din ceea ce aveai de gând să faci, urmează-ţi planurile ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic.  Continuă cu tenacitate şi voinţă pe drumul ales de tine. Astăzi ai multe pe cap. Nu dispera, nu vei reuşi să le faci pe toate, dar oricum, eşti aproape de o soluţie pentru o problema presanta, în care ai nevoie de ceva bani. Ştiai sau nu, „mâine este o nouă zi” aşa că vezi care probleme sunt urgente, care sunt importante, care pot produce pierderi de bani etc. Şi lasă pe mâine, adică chiar pe săptămâna viitoare, ceea ce poţi lăsa. Amânarea este o artă. Trebuie să foloseşti mai eficient timpul şi să termini treburile începute, cele importante.

 

RAC Este o perioadă bună pentru mici îmbunătăţiri în casă. Poţi face şi mici schimbări de program, dar fără implicări majore. Ai semne că poţi primi ajutorul solicitat de la rude şi prieteni. Relatiile cu persoanele nascute in semne de aer si foc sunt azi armonioase, dar nu sunt  prea grozave cu cei nascuti in semne de apa si pamant. Cu jumătate din zodiac favorabil te poţi duce la un film bun, sau la un spectacol, mai pe seară. Nu fi leneş, timpul trece şi distracţiile sunt din ce în ce mai rare şi obositoare. Du-te în oraş!

 

LEU  Evită împrumuturile de bani, nu juca la jocurile de noroc, nu contrazice şeful, în această perioadă eşti sănătos dar nu şi norocos. Totuşi o veste bună, sau o distracţie plăcută, pe seară. La serviciu, sau unde îţi petreci dimineţile, trebuie să foloseşti fiecare moment al programului. Este o perioadă de acumulări, când îţi poţi pregăti un viitor succes. Fă în aşa fel ca să nu rămâi în urmă şi să nu depinzi de alţii, aşa rezultatele muncii tale pot fi evidenţiate şi evaluate corect. Activitatea laborioasă înseamnă un mare consum de energie. Nu te obosi mai mult decât trebuie, nu intra la uzură!

 

FECIOARĂ Eşti în postura plăcută nativilor să analizeze detalii, să taie firul în patru. Ziua este favorabilă pentru activităţile tale obişnuite. În general lumea uită, aminteşte de interesele tale. Mănâncă corect, mai puţin dar mai des, împarte tradiţionalele trei mese în cinci-şase, oferă-ţi pauze, mai ales pentru ochi şi nu ezita să stai în aer liber, curat, la sfârşitul programului. Ceva se întâmplă şi în familie, sunt semne. Nu-ţi face griji totul o să fie bine, ca în celebrele filme americane vechi cu „happy end”.

 

BALANŢĂ Astăzi nu te implica în discuţii cu semnele de foc. Afacerile personale sunt aspectate favorabil. Evită nerăbdarea şi graba, mai ales în ultima parte a zilei. Totul se rezolvă cu bine! Astăzi aspectele generale ale horoscopului tău tranzitat arată că preocuparea ta majoră este să menţii status quo  -  poate este vorba de o situaţie sau o pozitie actuală care te avantajează. Ai multe de terminat, dar şi unele inexactităţi din trecut te bântuie şi te întrebi de ce ţi se întâmplă tocmai ţie. Lasă totul în trecut, nu-ţi mai bate capul degeaba. Oricum, pretenţiile celor din anturajul tău prezent şi trecut sunt cam mari!

 

SCORPION Trebuie să dai dovadă de calm şi răbdare pentru ca să anulezi influenţa unor aspecte nefavorabile. Atenţie la cumpărături. Limitează cheltuielile la cele necesare, dar nici nu fii zgârcit!  Fii pragmatic. Analizează cu atenţie şi dă curs deciziilor profitabile. Sufletul tău bun te împinge spre compromisuri. Este şi aşa bine, dacă tu te simţi bine.  Dimineaţa ai o problema cu o factură. Cel mai probabil nu ai bani să o achiţi. Nicio problemă, pune-o lângă celelalte neachitate pentru că “Necinstit nu este cel care este sărac, ci cel care cere prea mult” – spune o vorbă veche din Orient.

 

 

SĂGETĂTOR Aspecte favorabile unde îţi desfăşori activitatea. De asemenea o zi plăcută, ba chiar interesantă, sub aspectul realizărilor personale. Găseşti nota potrivită chiar şi în acordul sentimental. Fii mai strâns la pungă şi mai calculat în tot ceea ce înseamnă cheltuială, consum, aruncatul cu banii, chiar dacă îţi plac tot felul de nimicuri! Banii făcuţi uşor se termină la fel de uşor, iar cei munciţi nu ajung niciodată. Nu „economisi” nu pune banii la bancă ca să-i îmbogăţeşti pe bancheri, dar nici nu-i arunca pe fereastră. Fii chibzuit şi cumpătat. Investeşte, cumpără obiecte de valoare, trăieşte bine!

 

CAPRICORN Cei din jur te plac, profită să-ţi promovezi cu tact interesele. Din nou ai ceva de rezolvat, dar numai dimineaţa. Ziua de azi te ajută să te înţelegi mai bine cu cei apropiaţi, cu anturajul. Păstrează-ţi calmul în discuţiile cu colegii, partenerii sau cu cei dragi.  Fii la obiect în ceea ce afirmi. Evita divagaţiile şi comparaţiile care nu fac decât să te încurce. Transformări în bine, la serviciu şi acasă.  Atenţie mărită la sfârşitul zilei când sănătatea îţi este pusă la încercare, mai ales din cauza oboselii.

 

VĂRSĂTOR Domeniul emoţional este bine aspectat. Cu mai mult realism şi mai puţine utopii poţi să te simţi confortabil. O veste din presă te interesează, dar nu exagera impactul asupra vieţii tale. Este o perioadă favorabilă şi odihnitoare. Cum am spus în repetate rânduri: nu da şi nu lua bani cu împrumut, astrele nu favorizează speculatiile financiare, nici măcar pentru zece lei. Cu dragostea stai ceva mai bine decât în mod obişnuit, asta nu înseamnă că pe total stai excelent. Prietenii îţi sunt aproape ca întotdeauna, pentru că eşti o persoană armonioasă.

 

PEŞTI La serviciu ceva se încurcă, aşa că eşti în situaţia de a purta conversaţii interesante cu colegii, cu şeful, ceea ce îţi sporeşte gradul de socializare. Adică, nu prea ştii cum să rezolvi! Nu trebuie să neglijezi propriul confort nervos – o activitate prea tumultoasă  face să nu obţi rezultatul dorit. Invață să te relaxezi, sa te odihnești, sa-ti „incarci bateriile”. Inconjoara-te de lucruri frumoase si de oameni placuti. Confortul spiritual este cheia succesului tau. O problemă personală îşi poate găsi rezolvarea, de asemenea, dar trebuie să dai dovadă de discreţie. Poziţiile planetelor şi a indicatorilor astrologici îţi indică o vreme bună pentru rezolvarea cu succes a unor probleme sociale personale. 

horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop   horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop   horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop   horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop   horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop   horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop   horoscop