Mutare ŞOC pe scena politică. Tăriceanu, Monica Macovei și Dacian Cioloș, în aceeaşi barcă
- Emil Simionescu
- 14 noiembrie 2018, 10:44
Mutare şoc pe scena politică. Monica Macovei se va înscrie în USR și va fi cap de listă la alegerile europarlamentare din anul 2019. Mutarea le va permite celor de la USR să stea în espectativă până în momentul în care Macovei va devein locomotiva care trage partidul, asigurându-le în felul acesta un scor cât mai bun în alegeri, susţin cei de la stiripesurse.ro.
Scena politică românească este un izvor nesecat de surprise, una mai şocantă decât alta. Potrivit stiripesurse.ro, o mutare extreme de interesantă, care o va avea în prim plan pe Monica Macovei, urmează a se produce într-un viitor apropiat. “Surse politice, susţin jurnaliştii de la stiripesurse, au dezvăluit că Monica Macovei a negociat cu USR, acesta fiind motivul pentru care a demisionat din M10.
Dacă într-adevăr se va produce, mutarea cu pricina va permite apariţia unui scenario de-a dreptul halucinant. Dacian Ciolos plănuiește să înscrie partidul Mișcarea România Împreună în familia europeană ALDE, la fel ca și cei de la USR. Odată finalizate demersurile, USR și MRÎ vor fi colegi de familie politică cu ALDE, partid condus de Călin Popescu Tăriceanu.