Întâlnire de ULTIMĂ ORĂ a coaliției PSD-ALDE. Dragnea și Tăriceanu își pun la punct PLANUL de ATAC
- Alex Dumitrescu
- 12 noiembrie 2018, 16:15
Luni este programată o ședință a coaliției PSD-ALDE, prima de acest fel după ce DNA a cerut începerea urmăririi penale în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu.
În cadrul ședinței se vor discuta o serie de subiecte, printre care remanierea guvernamentală, dar și alte proiecte de lege.
Se așteaptă ca cei doi lideri, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, să discute și pe marginea cererii DNA de începere a urmăririi penale pe numele liderului ALDE și poziționarea senatorilor PSD la votul pentru ridicarea imunității, în contextul în care PSD deține majoritatea în Senat.
Biroul permanent al Senatului a repartizat, luni, Comisiei juridice solicitarea DNA şi dosarul care îl vizează pe preşedintele Camerei Superioare a Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu, pentru infracţiunea de luare de mită, a anunţat vicepreşedintele forului legislativ Claudiu Manda.
Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut săptămâna trecută încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru Tăriceanu. Procurorii susţin că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007 - 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.