Cum cobori podul de la Agigea, în drum spre Eforie, apucă, dacă te dai în vânt după produse pescărești autentice, vin bun, liniște, briză lină și alte dichisuri marine, Aleea Golfului. Chiar și acum, când doamna Toamnă a aliniat pescărușii pe plajă, în locul nostru, la capătul acestui drumeag strecurat printre sonde și stabilopozi burtoși vei simți mirosurile sărate ale vechilor cherhanale și, dacă ciulești bine urechile, vei desluși, șoptite, legendele locului.

După goana pe Autostrada Soarelui (București-Constanța), mai ales după primii 40 de kilometri de hurducăieli și înjurături, descinderea agitaților Capitalei în Golful Pescarilor e ca un balsam așezat pe rana interminabilei noastre tranziții. Și dacă mai ajungi și pe la prânz, când oamenii cu palmele bătătorite de ramele roase ale bărcilor și ochii umeziți de griji și-au depus deja prada furată mării la bucătărie, e de vis. Nuți mai rămâne decât să te delectezi cu o mână de carne dulce, de zargan sau de pălămidă, să rătăcești cu privirea peste valurile mici care înghit, la orizont, cerul și să înveți să asculți. Marea, vântul, oamenii și istorisirile lor.

Rămășițe comuniste

„Golful e un loc minunat, i-am bătut țărmurile de mici. Aici ne aducem copiii, aici pescuim, aici ne minunăm de eleganța delfinilor, aici e, pentru noi, acasă”, mă întâmpină Mihai, unul dintre cei doi artizani ai unui restaurant pescăresc micuț, cochet, agățat în lobul arcuit al golfului. „Am deschis în urmă cu patru ani, am crescut încet, am investit și iar am investit, am pus suflet... Golful Pescarilor nu este, acum, doar un loc unde vii să iei masa, ci o vacanță. De câteva ore, de câteva zile, depinde de fiecare dintre noi”, mă asigură Dan, celălalt artizan.

Tot el se conectează primul la difuzorul amintirilor, al poveștilor împărtășite de pescarii îmbătrâniți în nisipul umed: „Uite, în față, sub faleză, se mai văd încă rămășițele pavilioanelor unde comuniștii din vârful partidului veneau să se relaxeze. Se spune că era locul preferat al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Adevărul este că venea des aici să facă băi de soare. Stătea ore-n șir sub lumina fierbinte. Bine, alții spun că era locul preferat al celor care-l păzeau. Le venea ușor să supravegheze, de sus, golful. Acum n-a mai rămas mare lucru... Poate doar povestea”.

Ceaușescu a dărâmat cherhanalele

„Apoi, a urmat Ceaușescu”, continuă, din zbor, Mihai, alintat Plopu’ (probabil grație înălțimii considerabile) de prietenul său din copilărie. „Nea Nicu a venit prin golf mai mult cu treabă. A dărâmat cherhanalele vechi, i-a risipit, atunci, pe pescari. Avea treabă Ceaușescu, se construia podul de la Agigea”, urmează tânărul întreprinzător. Dan închide scurt cercul timpului: „Iar acum ne-a venit nouă rândul să chivernisim frumusețea golfului, a mării, a plajei. Oamenii apreciază calitatea. La noi nu mănânci pește de la supermarket, ci pește din Marea Neagră. Am început cu noi înhămați la muncă, apoi s-au adăugat 16 angajați, apoi 36...”. Povestea golfului continuă. Și e scrisă frumos, în tușe marine calde, intime, prietenești.