VIDEO cu sonor: Netanyahu sparge gheața din Balcani cu Viorica Dăncilă

VIDEO cu sonor: Netanyahu sparge gheața din Balcani cu Viorica Dăncilă

Întrevederea premierului Viorica Dăncilă cu omologul său israelian, Benjamin Netanyahu. S-a întâmplat la Varna, în Bulgaria, și există VIDEO cu sonor.

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a participat vineri la summit-ul Grupului Craiova, în calitate de invitat de onoare, la Varna, Bulgaria. La summit au participat șefii de guverne din Bulgaria, România, Serbia și Grecia, care fac parte din Grupul Craiova. Aceasta a fost prima dată când un lider străin a fost invitat la summit, scrie The Jerusalem Post.

După întâlnirile bilaterale, Netanyahu a declarat: "Sunt aici la summit-ul a patru țări - Bulgaria, Grecia, Serbia și România. Este prima dată când au invitat un lider din afara acestui grup de patru țări să participe la summitul lor. Este o mare onoare pentru Israel și reflectă statutul în creștere al Israelului în lume ".

Poziția Guvernului României

Ne puteți urmări și pe Google News

Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a avut astăzi, 2 noiembrie 2018, o întrevedere cu prim-ministrul Statului Israel, Benjamin Netanyahu, invitat special în cadrul reuniunii de tip cvadrilateral Bulgaria-România-Grecia-Serbia, care are loc la Varna, în Bulgaria. Cei doi înalți oficiali au evocat legăturile tradiționale de prietenie dintre cele două state, precum și nivelul excelent al relațiilor bilaterale româno-israeliene bazate pe un parteneriat natural și o tradiție de 70 de ani.

Netanyahu și vizita în România

Premierul israelian a exprimat sprijinul pentru Guvernul României și a reiterat interesul pentru efectuarea unei vizite în România, discutând despre reprogramarea ședinței comune a celor două guverne. De asemenea, cei doi oficiali au convenit organizarea, înaintea ședinței comune a guvernelor, a unui forum economic cu o secțiune dedicată contactelor business to business.

Șeful Executivului român a prezentat omologului israelian modificările legislative realizate în domeniul parteneriatului public privat, modificări care au sporit atractivitatea mediului investițional românesc.

Prim-ministrul român a reconfirmat interesul României pentru consolidarea și aprofundarea relațiilor cu Statul Israel în domeniul cooperării strategice, securitate cibernetică și energetică, medicină, cercetare și inovare.

De asemenea, cei doi premieri și-au exprimat satisfacția pentru avansarea negocierilor pentru încheierea Parteneriatului România-Israel în domeniul noilor tehnologii, de manieră să stimuleze interesul reciproc al comunităților de afaceri din cele două țări, astfel încât să fie fructificate potențialele economice bilaterale. A fost subliniată, de asemenea, importanța consolidării relațiilor în domenii precum sănătate, turism și educație.

Colaborae cu Israelul

În continuare, au fost discutate posibilele modalități de cooperare dintre România și Israel, inclusiv din perspectiva deținerii de către țara noastră a Președinției Consiliului Uniunii Europene, începând cu ianuarie 2019.

Totodată, cei doi premieri, au avut un schimb de opinii cu privire la aspecte legate de situația internațională actuală.

În cadrul întrevederii a fost evocat, de asemenea, rolul comunității israelienilor originari din România la edificarea Statului Israel modern și a fost evidențiată contribuția acestora la consolidarea relațiilor între cele două state.