Cum au fost ACOPERIȚI DE PRAF locuitorii dim Utvin
- Georgeta Petrovici
- 30 octombrie 2018, 14:23
În ultimele zile locuitorii comunei Utvin, de lângă Timișoara, au trăit într-un nor de cenușă. Localitatea se găsește în aporpierea locului unde se depozitează cenușa de la CET, iar conducerea companiei timișorene de termoficare a decis oprirea a jumătate de aspersoare (acestea stropesc cenușa pentru a ține pulberea la sol) în plin avertisment ANMH de vânt deosebit de puternic în zonă.
Directprul SC Colterm SA, Emil Șerpe, a declarat, marți, în timpul Colegiului prefectural, că s-a decis efectuarea unor lucrări care necesitau închiderea aspersoarelor, fără să știe că urmează vânt puternic timp de câteva zile. „Ieri erau scoase din funcțiune câteva aspersoare. Nu am avut informația că era vânt puternic. Era număr insuficient de aspersoare. O să trimitem autospeciala noastră, care o să rămână la Utvin”, a spus Emil Șerpe la Prefectură. El se referă la un tun cu apă din dotarea companiei.
În Timișoara vântul suflă puternic de duminică. Marți a fost transmis un nou avertisment, privind intensificări ale vântului care vor atinge la rafală 55…65 km/h.
În total, la Utvin, sunt 65 de aspersoare care stropesc cenușa. Pentru că ieri se lucra la consolidarea digurilor, jumatate dintre ele au trebuit oprite, arată reprezentanții Colterm. La fața locului au trebuit să intervină pompierii, la solicitarea Gărzii de Mediu din Timiș pentru a stropi cenușa cu jeturi de apă. Instituția amenință și cu aplicarea unor amenzi, pentur poluare.
„Pe raza localității Utvin, Colterm deține depozitul de zgură pe o suprafață de zece hectare. Când vântul este tare au loc spulberări. Cetățenii ne-au trimis și poze, iar nivelul de cenușă a fost foarte mare. Comisarii au fost în zonă, s-a semnalat că nivelul era mare. Nu s-au luat măsuri de prevenție din partea celor care dețin depozitul. Aspersoarele nu erau toate puse în funcțiune. Sprijin a fost acordat de cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Am fost nevoiți să cerem sprijin pentru că am văzut că nu faceți față”, a spus Alina Călușeru, reprezentanta Gărzii de Mediu Timiș, în ședința colegiului prefectural de marți.