ACCIDENT grav la VÂNĂTOARE. MEDICII sunt în ALERTĂ
- Alex Dumitrescu
- 26 octombrie 2018, 16:16
Un bărbat a fost împușcat, vineri, în timpul unei partide de vânătoare de mistreț, în apropiere de comuna Bulzești, municipiul Brad.
Bărbatul, în vârstă de 53 de ani, a fsot împușcat din greșeală. El a fost transportat în stare gravă, cu o plagă în abdomen, la Spitalul Județean din Deva.
Conform poliției, vânătoare se desfășura în condiții legale, ambii participanți, atât victima căt și presupusul autor, fiind vânători și posesori legali de armă.
Un echipaj de prim ajutor de la Serviciul Județean de Ambulanță Hunedoara s-a deplasat la fața locului și a stabilizat victima.
„Bărbatul a fost stabilizat la faţa locului şi transportat la centrul de primire urgenţe din Brad, după care a fost transferat la Unitatea de Primiri Urgenţe Deva. Colegii presupun o plagă de intrare în regiunea abdominală şi de ieşire în regiunea lombară dreapta, cu sângerare masivă”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Hunedoara, dr. Călin Dumitrescu.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.