Ovidiu Șandor a fost desemnat Comisar General Europalia pentru România
- Georgeta Petrovici
- 24 octombrie 2018, 17:37
Timișoreanul Ovidiu Șandor a fost desemnat Comisar General Europalia pentru România.
Fondatorul Art Encounters a devenit Comisarul General al părții române pentru Festivalul Internațional de Arte Europalia 2019, la care România are statut de țară invitată. Ovidiu Şandor este un antreprenor din Timişoara, fondator și CEO al companiei Mulberry Development, cunoscută la nivel naţional în special pentru dezvoltarea cu succes a proiectelor City Business Centre Timişoara şi The Office Cluj Napoca. Din 2016, Ovidiu Şandor a lansat proiectul ISHO din centrul Timișoarei, un proiect imobiliar mixt, premiat, în curs de dezvoltare. Dincolo de afaceri, Ovidiu Șandor e cunoscut pentru apropierea sa de lumea artei.
Colecționar de artă contemporană, dar și doctor în computer science al Royal Institute of Technology, Stockholm, Suedia, Ovidiu Șandor a inițiat în 2015 cea mai importantă bienală de artă contemporană din România. Ajunsă la a doua ediție în 2017, Art Encounters a reunit peste 300 de lucrări realizate de 150 de artiști din România și din străinătate care expun în 13 spații din Timișoara și Arad, transformând regiunea - pentru cinci săptămâni - într-o capitală a artei contemporane. ”Este o șansă pentru țara noastră de a avea o componentă pozitivă, cea culturală, care să ne reprezinte la Bruxelles, în inima Europei. Ne vom prezenta ca o națiune europeană modernă, în plină dezvoltare culturală. Am convingerea că mediul român de afaceri va dori să se implice și să contribuie la această formă de promovare a României”, a declarat Ovidiu Șandor.
Potrivit OUG nr 16/2018, dl Ovidiu Șandor va îndeplini, în mod simetric, atribuțiile pe care le exercită și Comisarul General al Europalia International, dl Philippe Vlerick. Acesta este, la rândul său, un cunoscut antreprenor belgian, membru în boardurile unor instituții academice, precum și al unor bănci, colecționar și iubitor de artă.
Conform statutului, funcția de comisar general este una onorifică, comisarii ambelor părți, române și belgiene, acționând în mod benevol și neremunerat în beneficiul țărilor pe care le reprezintă, ca ambasadori ai Festivalului în rândul societății civile și al mediului de afaceri.
”De la preluarea misiunii de coordonare a Festivalului Europalia, ICR colaborează cu specialiști de vârf ai mediului creativ românesc și a avut numeroase consultări și discuții pe marginea proiectelor reprezentative. Cooptarea domnului Ovidiu Șandor în echipa Europalia România, în calitate de comisar general, a ținut seama de performanțele incontestabile atât în domeniul antreprenorial, cât și în cel cultural, dar, mai ales, de faptul că aceste calități profesionale sunt dublate de o calitate umană remarcabilă”, a declarat președintele ICR, doamna Liliana Țuroiu.
Festivalul Internațional de Arte Europalia este unul dintre cele mai importante festivaluri de artă din lume și este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia. Acesta acoperă, pe o rază de 400 km, un public potențial de peste 50 de milioane de persoane. Evenimentul este organizat o dată la doi ani, sub patronajul Familiei Regale a Belgiei, la Bruxelles și în diverse orașe belgiene, dar și în cele din zonele limitrofe din țările vecine – Franța, Olanda, Luxemburg și Germania. Ediția din 2019 este dedicată României și va avea loc în perioada octombrie 2019 - ianuarie 2020.