ALERTĂ la Suceava. Focar de MENINGITĂ. O grădiniță a fost ÎNCHISĂ
- Lucian Ionescu
- 23 octombrie 2018, 20:42
Direcţia de Sănătate Publică Suceava a decis să suspende activitatea într-o grădiniță după ce a primit informația că trei copii au fost internați de urgență la spital. Copiii cu vârsta de cinci ani au prezentat simptomele specifice meningitei și se află în tratament.
De asemenea DSP Suceava a demarat o anchetă pentru a vedea dacă mai sunt cazuri de copii bolnavi de meningită și în alte grădinițe din oraș. A început procedura de dezinfecție la grădinița unde au fost descoperiți copiii bolnavi
"La Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 9, din Burdujeni, evoluează un focar de meningită acută virală. Pâna în prezent sunt înegistrate trei cazuri de îmbolnăvire la copiii cu vârsta de 5 ani din cadrul grupelor mari. Copiii sunt internaţi la Secţia de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava şi se află sub tratament. Dat fiind potenţialul mare de contagiozitate al acestei afecţiuni, gradul mare de aglomeraţie al acestei unităţi de învăţămâmt, aprovizionarea deficitară cu substanţe dezinfectante, am propus Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava emiterea unei decizii de închidere temporară a unităţii de învăţământ începând cu data de 24 octombrie 2018, pe perioada necesară efectuării operaţiunilor de dezinfecţie a întregii unităţi preşcolare", se arată într-un comunicat remis presei de DSP Suceava.
Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Suceava a solicitat informarea tuturor părinţilor şi le-a solicitat acestora ca în cazul unor simptome de boală să se prezinte de urgenţă cu copiii la medic.