Salvini, VIITOR PREŞEDINTE al Comisiei Europene? „Este adevărat, îmi cer prieteni din mai multe țări să CANDIDEZ”
- Antonia Hendrik
- 19 octombrie 2018, 16:26
Vicepremierul italian, Matteo Salvini, l-ar putea înlocui pe Juncker în calitate de președinte al Comisiei Europene. Este ştirea bombă lansată de presa italiană după ce Salvini a recunoscut public faptul că mai mulţi lideri europeni i-au propus să candideze.
"Este adevărat, îmi cer prieteni din mai multe țări europene să candidez", a declarat Salvini într-un interviu pentru La Repubblica. "Mai este încă timp. Vom vedea, mă voi gândi la asta". "Este un compliment că mă consideră un punct de referință pentru apărarea poporului, chiar și în afara Italiei", a mai spus Salvini.
Salvini, pe lângă faptul că a fost votat drept cel mai popular politician din istoria Italiei, a atras atenția europenilor și a oamenilor din întreaga lume, deoarece s-a opus politicilor distructive ale UE pentru a-și proteja țara.
Ministrul s-a întâlnit cu alți lideri naționaliști, cum ar fi prim-ministrul Viktor Orban și Marine Le Pen, la Roma, în căutarea unor modalități de a colabora înaintea alegerilor parlamentare europene. Salvini nu a decis încă dacă va accepta candidatura. "Între buget, Europa, imigranți, nu am avut timp sau mijloace pentru a evalua propunerea", a spus el.
Întrebat despre amenințarea Comisiei că va respinge bugetul Italiei pe anul 2019, Salvini a spus: "Acești oameni vorbesc din buncărele asediate, deoarece știu că peste șase luni vor fi trimiși acasă exact când un vânt de schimbare suflă și peste Europa".