Sunt momente în viaţă când pur şi simplu nu-ţi găseşti identitatea, când apartenenţa de grup ţi se pare inutilă, iar atunci, în acele clipe de bătălie interioară, eşti tentat să o apuci pe prima răscruce pe care o întâlneşti, să te lupţi cu imposibilul, totul pentru a-ţi da un nou sens în viaţă şi pentru a distruge cutumele care te împiedică să-ţi realizezi visele. Uneori, timpul se scurge atât de repede, încât îi poţi simţi vibraţia prin toată fiinţa.

Marius Puşcaş nu este neapărat un erou, dar curajul pe care şi l-a asumat vara trecută, la vârsta de 25 de ani, este de poveste. „Cum te-ai gândit să pleci de nebun în Spania?”. „Într-o seară ne-am strâns la poker câţiva prieteni. Ideea tuturor era că nu faci nimic fără bani şi că toată lumea e rea. Bani puţini, ştii cum e...”

Spre dimineaţă şi-a dat seama că trebuie să plece la drum şi şi-a făcut bagajul. „Aveai vreun plan, vreo destinaţie?” „Voiam să merg până la Ibiza. A fost primul lucru care mi-a trecut prin cap. Insulă, muzică frumoasă, femei.... Ce mai!”.

Și-a luat țigări, o hartă și a plecat la drum

Aşa că un prieten l-a lăsat pe Centura Capitalei, pe şoseaua Progresului. „Primul lucru pe care am vrut să-l fac a fost să plec pe jos pe Centură până la Militari. Dacă nu reuşeam să fac pe jos traseul ăsta, nu avea sens să plec la drum lung. Aşa că am mers pe jos până în Militari, iar acolo am intrat într-un Carrefour să-mi iau nişte apă. Aveam 30 de lei la mine...”.

Cei 30 de lei s-au evaporat imediat. „Mi-am luat un pachet de ţigări şi o hartă a României care avea pe spate harta Europei”. Şi iată-l pe Marius, îmbibat cu adrenalina necunoscutului, cu ghiozdanul burduşit ca la Cercetaşi, plecând spre Ibiza. La intrarea pe autostradă a găsit „un tip cu un camion cu cabina rabatată care meşterea ceva la motor”. Aşa a început marea aventură…

 

A trecut granița pe jos

Avea în cap să meargă la Arad, să treacă graniţa. A ajuns la Oradea, după o escală de câteva ore la Sibiu. Apoi a făcut autostopul şi a prins o dubă care l-a lăsat chiar la Nădlac, la trecerea spre Ungaria. „La Nădlac am trecut graniţa pe jos, în Ungaria. Vameşii nici nu au vrut să se uite la buletinul meu. Am mers pe jos, ca orice, la „ia-mă, nene”, cum se zice. La un moment dat a oprit un TIR condus de un român, care mergea spre Germania”. După două ore şoferul a tras pe dreapta să doarmă, i-a dat o doză de bere şi i-a urat succes.

 

Drumul spre Linz

“Am mers pe jos până la prima benzinărie, unde am căutat un şofer să continui drumul şi am întâlnit pe cineva cu o dubă. Ducea pe cineva din Germania care aflase că i-a decedat o rudă din România. El, şoferul, era un băiat român, plătit să-l ducă până în Germania. Mi-a zis că mă ia cu el până în Austria, la Linz. Îi vândusem maşina de tuns tiristului pentru un pachet de ţigări”.

 

A ajuns în Germania fără să ştie

A luat un alt tren pentru o staţie sau două. Fără să vrea, a ajuns în Germania, la Passau! „Am întrebat un poliţist unde găsesc o gară. Mi-au arătat un drum printr-o pădure. Aveam la mine o lanternă. Se făcuse noapte. Îi mai dădeam câte un flash, să văd pe unde e drumul. Am dat o rază cu lanterna şi au trecut nişte lupi dintr-o parte în alta a pădurii. Am îngheţat, am stat acolo 15 minute nemişcat. Apoi am plecat şi am reuşit să ajung la gară. De acolo, am luat un tren şi m-am întors la Linz”.

 

“Mi-a dat Universul 100 de euro”

A renunțat să mă ia treunul și a ieșit la austostradă. „Am reușit să mă urc într-o dubă, cu un italian. Am trecut Alpii și m-a lăsat în Italia pe lângă San Remo, într-o benzinărie. Totul începuse să se lege. Când am coborât, omul mi-a dat 100 de euro. M-am gândit: uite cum mi-a dat Universul 100 de euro prin omul ăsta!”.

A văzut câţiva puradei, ţigănuşi, pe care i-a auzit vorbind în română și i-a întrebat unde merg și cu ce. “În Franța, cu nea șoferul”.

 

„Să fii sărac acolo costă mult mai mult”

n Bercelona, Marius s-a dus direct la plajă. „Ca să ajung în Ibiza trebuia să iau feribotul. În Ibiza ajungi ori aşa, ori cu avion privat. De avion privat chiar n-aveam bani”. Râde. S-a gândit că poate negociază cu personalul de pe feribot să dea şi el un mop, o mătură, dar i s-a răspuns ferm că nu se poate. „Nu am cum să ajung eu acolo. Am întâlnit mine un tip, era spart (n.r. - drogat)... Venise din Ibiza. I-am zis că vreau să ajung în Ibiza, dar n-am bani. Mi-a dat 5 euro şi mi-a zis că dacă mai strâng de la fiecare pot să fac bani de bilet. 165 de euro era biletul. Am ieşit pe debarcader, am mai întâlnit grupuri de oameni, le-am explicat că vreau să ajung în Ibiza, să mă angajez. În 10 minute am strâns 50 şi ceva de euro, dar atât. Nu mi-a plăcut Barcelona ca energie. Lumea agitată, jeg, mult jeg. Să fii sărac în Barcelona costă mult mai mult decât să fii sărac în Bucureşti”.

 

Biserica ortodoxă din Barcelona l-a salvat

Cu gândul să se întoarcă în țară, Marius a ieșit pe șosea, la autostop. „Dar era periculos. Am ieşit pe un bulevard mare şi pe lângă mine au trecut două doamne care vorbeau în română. Leam întrebat: nu vă supăraţi, o şosea, o gară să pot să plec şi eu cu maşina spre casă... „Noi nu ştim, dar ştie părintele”. Şi aşa am ajuns la o biserică ortodoxă din Barcelona. Am stat în weekend în biserică. Dormeam seara jos, la scări. Închideau biserica pe dinafară. Era un fel de incintă înte intrarea principală şi stradă, închisă cu gratii. Preotul mi-a zis să rămân acolo, să caute pe cineva care pleacă spre ţară. Duminică seara, când a văzut că nu pleacă nimeni spre ţară, mi-a luat un bilet, pe autocar, cu datele mele. Luni dimineaţă am plecat şi în trei zile am fost în Bucureşti. L-am sunat pe Ştefan, a venit, m-a luat de la Autobaza Rahova şi m-a adus acasă”

 

“Mi-am pierdut actele şi că trebuie să ajung la Consulatul din Barcelona”

A coborât în Marsilia, „într-un cartier în care oamenii umblau cu arme pe stradă”. A ieşit la metrou şi s-a dus la mare, pe plajă, și-a făcut o baie şi a plecat spre gară. Acolo a cunoscut un individ care s-a prezentat a fi inginer la o mină de diamante din Bolivia. „Mi-a spus că era lefter. Io mai aveam vreo 70 de euro, i-am zis să stam de vorbă. I-am zis unde voiam să mă duc şi, pe drum spre gară, am găsit o carte scrisă în franceză. El mi-a scris pe carte, în trei limbi, că mi-am pierdut actele şi că trebuie să ajung la Consulatul din Barcelona. Eu, cu formula asta, nu tebuie să-mi mai fac griji cu controlorii. Şi a funcţionat!”.

 

Tot acasă e mai bine

Totul a durat 10 zile. A plecat luni şi s-a întors miercuri. Marius a ajuns acasă, a făcut o baie şi a dormit două zile. Și-a reluat viaţa normală. Aceleaşi străzi, dar care acum păreau mai prietenoase, aceleaşi feţe de oameni, dar că acum îi păreau toţi prieteni...