Au apărut primele semne ale RĂZBOIULUI economic. O SUPERPUTERE a LUMII a intrat în CRIZĂ

Au apărut primele semne ale RĂZBOIULUI economic. O SUPERPUTERE a LUMII a intrat în CRIZĂ

Vânzările auto pe piaţa chineză au înregistrat în septembrie cel mai important declin din ultimii şapte ani. Apar temerile unei contracţii în 2018, pentru prima dată în ultimele decenii, pe fondul încetinirii economiei şi a îngrijorărilor legate de impactul războiului comercial dintre SUA şi China.

Livrările pe cea mai mare piaţă din lume au scăzut cu 11,6% în septembrie, la 2,39 milioane de vehicule, a treia lună de declin consecutiv, a anunţat Asociaţia Producătorilor Auto din China.

O încetinire a gigantului sector auto al Chinei ar reprezenta un motiv de îngrijorare pentru liderii de la Beijing deoarece este un motor important de creştere a economiei şi un barometru semnificativ al dorinţei chinezilor de a face achiziţii.

Printre companiile auto cu cele mai mari scăderi ale vânzărilor în septembrie s-au aflat Ford (43%), General Motors (14,9%) şi grupul Volkswagen (10,5%).

„Industria auto a fost ani de zile un motor de creştere al economiei chineze. Acum dă înapoi”, a afirmat Xu Haidong, asistentul secretarului general al CAAM. Acesta le-a declarat jurnaliştilor că Asociaţia şi-a înrăutăţit estimările privind evoluţia pieţei auto chineze în acest an, după ce în ianuarie CAAM previziona un avans de 3% al vânzărilor auto în China, în linie cu nivelul din 2017, dar în scădere semnificativă faţă de expansiunea de 13,7% din 2016.

Analiştii avertizează că piaţa s-ar putea contracta în 2018, fiind primul declin de după anii '90.

Yale Zhang, şeful firmei de consultanţă Automotive Foresight din Shanghai, susţine că un eventual recul al vânzărilor în acest an ar fi "un moment de cumpănă" pentru industria auto. „Este foarte alarmant şi chiar ar putea cauza panică în rândul unor producători şi furnizori auto. Asta deoarece piaţa a crescut tot timpul în ultimii peste 20 de ani şi acele companii şi-au făcut planuri bazându-se pe creşterea vânzărilor. Ei nu ştiu ce să facă şi sunt îngrijoraţi în legătură cu supravieţuirea lor”, a explicat Yale Zhang, trasmite Agerpres.