Bătaie pe bănci de grădină într-un hipermarket din Mamaia

Bătaie pe bănci de grădină într-un hipermarket din Mamaia

Zeci de persoane s-au călcat în picioare pentru a pune mâna pe o bancă de grădină într-un supermarket din nordul stațiunii Mamaia, produsul fiind pus la vânzare cu o reducere de 60%. Agenții de pază au fost nevoiți să ceară întăriri pentru a-i potoli pe cumpărători.

Hipermarketul estival, amenajat într-un cort din stațiunea Mamaia Nord, și-a lichidat stocul, urmând să fie închis în extrasezon. Cea mai atractivă  ofertă pentru cumpărătorii care au așteptat la coadă, de la primele ore ale dimineții, au fost băncile de grădină al căror preț a scăzut de la 100 de lei la 40 de lei.

Așa se face că lumea care a dat buluc în hipermarket nu a mai așteptat ca marfă să fie pusă în galantare. Cumpărătorii, femei și bărbați, s-au încăierat pentru a apuca banca gata ambalată. Speriați că oamenii care se călcau în picioare s-ar putea răni și pentru a evita alte accidente, agenții de pază au chemat întăriri. Stocul de bănci s-a epuizat în mai puțin de două minute.

 

Ne puteți urmări și pe Google News