URGIA naturii face VICTIME. Meteorologii au transmis STARE de ALERTĂ

URGIA naturii face VICTIME. Meteorologii au transmis STARE de ALERTĂ

Taifun Kong-rey a adus ploi torenţiale şi rafale periculoase de vânt asupra sudului Japoniei vineri. Peste 150 de zboruri au fost anulate.

Cel puţin opt persoane au fost rănite pe insula sudică Okinawa din cauza rafalelor puternice de vânt, a relatat postul public NHK

Aproximativ 30.000 de gospodării din prefecturile din Okinawa şi Kagoshima au fost afectate de pene de curent, potrivit companiilor locale de electricitate.

Agenţia Meteorologică Niponă a avertizat cu privire la producerea de alunecări de teren şi de valuri de furtună pe insulele Okinawa şi Kyushu şi a cerut locuitorilor acestora să-şi ia măsuri de precauţie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Taifunul cu numărul 25 al sezonului se afla la circa 210 kilometri nord-nord-vest din insula Kume la ora locală 9:00 am, îndreptându-se spre nord cu 25 de kilometri pe oră, însoţit de intensificări susţinute ale vântului care atingeau la rafală 180 de kilometri pe oră, a precizat agenţia citată.

Potrivit meteorologilor, Kong-rey urmează să se apropie de Peninsula Coreană sâmbătă şi să lovească nordul Japoniei duminică, transmite Agerpres.