ȘOCANT. România a devenit CULOAR de trecere a migranților spre spaţiul Schengen

ȘOCANT. România a devenit CULOAR de trecere a migranților spre spaţiul Schengen

Opt cetăţeni din Bangladesh au fost depistați de polițiști de la Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) în Botoșani. Aceștia au încercat să intre ilegal în România având ca destinație o țară din spațiul Schengen.

Lucrătorii STPF au depistat în municipiul Botoşani un grup de cetăţeni care nu îşi justifica prezenţa în zonă, iar membrii acestuia nu vorbeau limba română, potrivit agerpres.ro

"Poliţiştii de frontieră au încercat legitimarea persoanelor, însă acestea nu aveau asupra lor documente de identitate, fapt pentru care au fost conduse la sediul STPF Botoşani, pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Bangladesh, cu vârste cuprinse între 17 şi 35 de ani, şi au încercat să intre ilegal în România cu scopul de a ajunge într-un stat din spaţiul Schengen", se arată în comunicat.

Cei opt cetăţeni din Bangladesh sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Aceştia au fost predaţi către Biroul pentru Imigrări al judeţului Botoşani.

Ne puteți urmări și pe Google News