Educatoarea ce și-a ucis fiica va scăpa cu o pedeapsă mai ușoara
- Georgeta Petrovici
- 1 octombrie 2018, 14:01
Educatoarea care și-a ucis fiica pentru a se răzbuna pe soț va scăpa cu o pedeapsă mai ușoara.
Oana Răzvana Neţ a ajuns luni în faţa completului de judecată de la Tribunalul Timiş, în primul termen al procesului în care este acuzată că şi-a omorât copila.
Supărată pe soţul ei, care o ameninţa cu divorţul, femeia și-a dus copila în baie, a bagat-o în cada plină cu apă şi a scufundat-o. Apoi s-a urcat cu picioarele pe ea, pentru a o ţine la fund.când fiica ei, de 4 ani, nu a mai mișcat, i-a tăiat venele, și a încercat să șoi le taie și pe ale ei.
Acum, ea şi-a recunsocut fapta şi a acceptat toate probele administrate la dosar, cerând să fie judecată după procedura simplificată, ceea ce înseamnă că va beneficia de o reducere a pedepsei cu o treime.
Judecătorul a admis această solicitare. Următorul termen în acest proces va avea loc peste două săptămâni.