Una dintre cele mai des întâlnite afirmații din ultimii doi ani este aceea că prin modificarea care va fi adusă Constituției sunt discriminați părinții care își cresc singuri copiii.

De câte ori nu ați auzit sau citit în ultima perioadă întrebări retorice de genul: de ce eu și copilul meu nu suntem considerați o familie?

Astfel de dileme s-au ridicat doar din 2015 încoace, cam de când Coaliția pentru Familie a propus amendarea articolului 48 din Constituție. Oricâte eforturi de memorie am făcut, câte căutări am dat pe ”net”, nu am găsit înainte de acest moment proteste ale părinților singuri sau vreo petiție, o inițiativă ca familiile monoparentale să se regăsească în Constituție.

Am tras concluzia că abia acum primesc lovitura cei care au ales să aibă singuri grijă de unul sau mai mulți copii. Modificarea asupra căreia suntem chemați să ne pronunțăm prin vot pe 6 și 7 octombrie sună așa: ”Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.” Singurul amendament oarecum reparatoriu pentru părinții singuri a fost propus de liberali și respins de Camera Deputaților acum peste un an.

Poate părea că problema a apărut acum, că familiile monoparentale sunt cele mai lovite de modificările propuse de Coaliția pentru Familie, dar, dacă ai răbdare să citești articolul 48 în forma care este acum în vigoare, descoperi că părinții singuri ar fi trebuit să se simtă discriminați încă din 2003: ”Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.”

Nu am cunoștință, din 2003 încoace, de vreo dezbatere mai răsărită, de vreun protest – măcar la fel de notoriu precum cel pentru alăptatul în public – de vreo inițiativă de modificare a textului de lege. Discriminați sau nu, oamenii și-au văzut de viața și necazurile lor.

Mai mult, sentimentul că sunt marginalizați de Legea Fundamentală ar fi trebuit să răsară în sufletele părinților singuri încă și mai de mult, din 1991. Iată ce se scria la articolul 44 din prima Constituție de după căderea comunismului: ”Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.” Aici trebuie spus că termenul ”soți” era clar în 1991, pentru că relațiile între persoanele de același sex erau considerate atunci infracțiuni, potrivit infamului articol 200 din vechiul Cod Penal.

Dar ce ne spune textul, citat, iată, a treia oară în acest articol, deși e vorba de trei variante ale Constituției? Fie soți de același sex, fie un bărbat și o femeie, părinții singuri nu au recunoaștere din 1991 încoace! Atunci de ce a apărut protestul abia acum? De ce nicio mamă singură sau tată părăsit de nevastă nu a spus că familia sa nu se regăsește în Constituție, înainte de a se propune schimbarea cuvântului ”soți” cu ”bărbat și femeie”?

Abia această schimbarea pare că a declanșat valul de critici.

Am mers și mai departe cu căutarea definiției familiei în Legea noastră fundamentală, poate și pentru a vedea dacă săracă maică-mea a fost discriminată în anii când m-a crescut singură.

Constituția din 1965 vorbește de această temă la articolul 23. O să râdeți, dar, respectând rigorile corectitudinii exprimării fără a ofensa diferite categorii, cea mai nediscrimatorie formulare am găsit-o în Constituția venită din anii grei ai marxism-leninismului: ” În Republica Socialistă România, femeia are drepturi egale cu bărbatul. Statul ocrotește căsătoria și familia și apără interesele mamei și copilului.”

Textul îmi trezește o singură exclamație: dar pe noi, tații, cine ne apără?