Carmen DAN: Voi fi CITATĂ și eu la PARCHET

Carmen DAN: Voi fi CITATĂ și eu la PARCHET

Carmen Dan a declarat că se aşteaptă să fie citată sau invitată la Parchetul General în dosarul legat de modul în care au intervenit jandarmii la protestul din 10 august.

Ministrul de interne a declarat că, în situaţia în care va fi invitată sau citată la Parchet, se va prezenta.

„Cred că undeva, un moment de final, voi fi şi eu citată sau invitată la Parchet, iau în calcul şi acest moment, dar aşa cum am declarat, voi merge fără absolut nicio rezervă şi voi fi la fel de sinceră cu procurorii cum sunt cu dumneavoastră”, a afirmat Carmen Dan.

La întrebarea dacă se așteaptă să fie pusă sub acuzare, Carmen Dan a răspuns: „Nu văd de ce aş fi pusă sub acuzare, un om care nu greşeşte, nu se teme”.

Dan a subliniat că, în situaţia în care au existat abuzuri din partea unor jandarmi, aceştia vor răspunde, însă nu trebuie intimidată o întreagă instituţie a statului.

„Dacă au existat abuzuri din partea unor jandarmi, aceştia, sunt convinsă că vor răspunde, dar nu putem generaliza şi eu spun că nu trebuie să intimidăm o întreagă instituţie a statului pentru câteva acţiuni individuale ale unor jandarmi. Ce vedem acum asta este. O intimidare a unei instituţii, pentru că toţi şefii acestei instituţii sunt chemaţi la Parchet şi puşi în faţa acelor protestatari agresivi prezenţi acolo să-i aştepte. Nu vi se pare că am mai văzut scenele astea?”, a declarat Carmen Dan la România TV.

Ministrul de interne a menţionat că ar vrea să constate o abordare echilibrată în ce priveşte anchetele privind evenimentele din 10 august, dar până acum, au fost anchetaţi doar jandarmii, în timp ce protestatarii care au provocat violenţe şi pentru care au fost depuse probatorii, încă nu au fost audiaţi de procurori, transmite Agerpres.