Președintele dă de pământ cu aranjamentele Angelei Merkel! ”Nu este expresia normalizării!"

Președintele dă de pământ cu aranjamentele Angelei Merkel! ”Nu este expresia normalizării!"

Vizita de stat pe care Erdogan a început-o la Berlin nu reprezintă o normalizare a relaţiilor tensionate dintre cele două ţări, acuză preşedintele german Frank Walter Steinmeier.

"Această vizită nu este expresia normalizării", a spus Steinmeier, pentru a adăuga: "Suntem departe de aceasta, dar ar putea fi un început", transmite agenția DPA, citată de Moldpres.

Preşedintele german a făcut apel totodată la măsuri vizibile în favoarea drepturilor politice în Turcia. "Nu putem accepta presiunile asupra media, asupra sistemului judiciar şi a sindicatelor şi nu le vom accepta", a subliniat Frank Walter Steinmeier.

Primirea fastuoasă de care va avea parte Erdogan, acuzat de derivă autoritară, stârneşte grave nemulţumiri. După ce i-a catalogat pe germani drept „nazişti”, pentru că Berlinul a refuzat organizarea de mitinguri electorale turce în 2017, el „vrea să fie din nou prietenul nostru”, acum când economia turcă este în cădere, scrie ironic cotidianul popular Bild.

În ultimii ani, subiectele de dispută dintre Ankara şi Berlin au fost numeroase, de la puciul eşuat din 2016 împotriva lui Erdogan, care a reproşat Germaniei reţinerea în a-l sprijini, la arestările unor cetăţeni germani în Turcia, printre care şi jurnalişti. Însă acum pare să fi venit momentul dezgheţului, deşi şapte cetăţeni germani sunt în continuare închişi în Turcia. „Primul obiectiv al acestei vizite este de a pune definitiv capăt perioadei de tensiuni pe care relaţiile noastre bilaterale a traversat-o în ultimii ani”, a spus duminică Erdogan.

În această primă vizită de stat în Germania, de la alegerea sa ca preşedinte în 2014, Erdogan va fi primit de două ori de cancelarul Angela Merkel, dar şi de preşedintele Frank-Walter Steinmeier. El va inaugura apoi sâmbătă Moscheea din Koln, finanţată de o organizaţie turcă.