Raportul experților. Încălcări flagrante ale legii în cazul porții de intrare în Timișoara care a căzut peste un tânăr și l-a ucis

Raportul experților. Încălcări flagrante ale legii în cazul porții de intrare în Timișoara care a căzut peste un tânăr și l-a ucis

Experții au găsit vinovații în cazul porții de la intrarea în Timișoara care, anul trecut în timoul furtunii din luna septembrie, s-a prăbușit peste mașina unui student la medicină, Vlad Baici, de 24 de ani, omorându-l pe loc.

În timpul vijeliei, structura de beton a porții cedat, rupându-se din temelie.

”Principala greșeală de execuție este executarea lucrării în lipsa unui Proiect Tehnic, cu detalii de execuție, verificat de un verificator atestat. Astfel, s-au ingnorat prevederile legii calității în construcții și nu a fost efectuat un calcul structural la faza de autorizare/execuție a impactului placării cu plăci de fibrociment asupra structurii existente. (…) Executantul nu trebuia să execute lucrarea în lipsa unui proiect tehnic cu detalii de execuție verificat de un verificator MLPAT și avizat de Experul Tehnic Prof.Dr.Ing. Valeriu Stoian”, citează Pressalert.ro raportul experților tehnici.

Altfel spus, firma care a executat lucrările de cosmetizare ale porții, SC Stareto SRL, nu ar fi trebuit să presteze decât în baza unui proiect, care, la momentul ”reabilitării”, lipsea.

Verificările experților au evidențiat însă că scos la iveală și faptul că recepția lucrării s-a făcut fără respectarea legii, comisia de recepție fiind formată din numai trei persoane în loc de cinci, și fără un reprezentant al Inspecției în Construcții. ”Având în vedere toate cele expuse anterior, considerăm că recepția la terminarea lucrărilor de construire a fost efectuată în mod formal, fără a respecta prevederile din HG 273/2014”, mai arată sursa citată. Expertții mai menționeazxă și că  ”s-au făcut lucrări de cosmetizare din punct de vedere estetic, dar nu s-au realizat lucrările de reparații indicate, dispuse de expertul tehnic și indicate în lista cu cantitățile de lucrări – curățire de rugină, grunduire și vopsirea elementelor metalice”. Cu alte cuvinte, Primăria Timișoara a plătit lucrări care nu au fost realizate, situație care a dus la moartea unui om.

Lucrările la poarta de intrare în oraș de pe Calea Lugojului, pe care era scris „Timisoara, orașul declanșării revoluției române din Decembrie 1989”, au fost efectuate în 2015 și au costat, potrivit primarului Nicolae Robu, peste 50.000 de euro cu tot cu TVA. Nu s-a organizat licitaţie publică, ci a fost încredinţare directă.

Conform lui Laurențiu Todea, reprezentantul instituției, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara anchetează în dosarul prăbușirii porții un număr de opt persoane. În acest dosar, au fost audiați, lunile trecute, în calitate de martori primarul Nicolae Robu și viceprimarul Dan Diaconu. (Sursa foto: Ramona Băluțescu)