Federația Europeană de Judo, Primăria Capitalei și Federația Română de Judo au semnat protocolul tripartit, care aduce la București, în decembrie, două dintre cele mai importante competiții ale acestui sport: Champions League și Liga Europa.
Protocolul tripartit a fost semnat între Federația Europeană de Judo reprezentată de președintele Serghei Soloveicik, Primăria Capitalei reprezentată de viceprimarul Aurelian Bădulescu și președintele Clubului Sportiv Municipal, Gabriela Szabo, și de Federația Română de Judo, reprezentată de președintele Cozmin Gușă. Cei mai mari judokani din lume își pregătesc așadar biletele pentru București.
În 7, 8 și 9 decembrie, România va găzdui două dintre cele mai importante competiții ale judo-ului mondial: atât Champions League, cât și Europa League. Premiile vor fi în valoare de 200 de mii de euro, adică mai mari decât la orice Grand Slam din judo.
"E unul dintre cele mai importante evenimente sportive. Am vrut să fie organizat în România, pentru că România este o țară foarte experimentată, cu o federație foarte experimentată, care a mai organizat mari evenimente," a declarat președintele Federației Europene de Judo, Serghei Soloveicik.
"Vom demonstra, prin acest eveniment, că orientarea noastră pro-europeană este și cu ajutorul judo-ului. Prietenii noștri din Uniunea Europeană de Judo au făcut posibil să avem, pentru prima dată, în același timp, atât Champions League, cât și Europa League, ambele în decembrie la București," a afirmat şi Cozmin Guşă, preşedintele Federaţiei Române de judo.
Turneul va fi deschis vineri, 7 decembrie, cu EJU Prime Event - Liga Campionilor atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Sâmbătă, 8 decembrie, vor fi disputate toate meciurile de la ediția masculină a Ligii Europei. În ultima zi, va fi momentul echipelor feminine.