Sfârșitul de toamnă însângerat de bătăliile internalizate de partid ne arată din nou, dacă mai era cazul, că nașterea lui Caragiale în România nu a fost deloc întâmplătoare.
Toți vor schimbare, toți vor revizuiri, dar toate astea să nu îi vizeze pe ei și orice schimbare să fie doar o ocazie de preamărire pentru ei - înșiși. Și unii și alți, clamează asemenea unor cațavenci interesul țărișoarei. În cazul nostru este „vițeversa”: vedem o scrisoare găsită și un partid pierdut… scrisori găsite despre pierzania unui partid.
Și, toate acestea, peste nebunia în care se afundă din ce în ce mai mult ceea ce a rămas din justiția română, căci de la scările curților de apel, protestul s-a mutat pe treptele partidului de guvernământ… și această mutare a constat doar într-un pas… din lungul șir de „pas cu pas”. Elogiul prostiei și al orbului găinilor l-ar face invidios până și pe Pristanda: războaiele mari pentru mize mici. Există oare vreo deosebire între scrisorile repetitive ale așazișilor magistrați cocoțați pe scări, disperați să își conserve privilegii, și cea a puciștilor așa-ziși pesediști? Nu. Niciuna. Toți cer alăturarea la valorile „democratice”, definite doar de ei, adică să decidă ei cine trăiește și cine moare, doar ei, Sistemul.
Ne-am trezit așadar, în mijlocul unui război cu o Hidră Scelerată, adică un sistem cumplit de teroare și propagandă, niște indivizi la menopauză sau andropauză au început să se creadă semizei. Și de parcă nu ar fi de ajuns, naivitatea lor de a-și imagina că și-au negociat cu Sistemul propria libertate este depășită doar de neputința de a înțelege realitatea în care trăiesc.
Imaginea de disperare a Sistemului, care după o Revoluție însângerată ratată, după mii de proteste, presiuni externe, dosare peste dosare, este estompată acum de disperarea unor personaje care aveau cu certitudine alte predestinări decât politicieni, dar au eșuat lamentabil în birouri unde vedetismul apare doar dacă faci lucruri reprobabile. Și, uite așa, de la acribia cu care sistemiștii de pe scări se străduiau să mai calce în picioare ceva voturi aruncate în disperare pe fundul unor urne, la urletele isterice ale unor starlete care ar fi făcut istorie în industria de vodevil a fost doar un pas. Un pas mic pentru un partid așa de mare, dar atât de mare pentru un Sistem atât de mic.
Rămâne de văzut câte dintre zbieretele folosite pe post de lozinci haștagiene sunt conștientizate de promotorii Republicii de la Voluntari și câte cuvinte le sunt susurate în urechi de sirena eșuată a trep(t) anaților. La fel cum rămâne un mister total rolul banilor folosiți de găzarii din Marea Neagră pentru a atinge rezultatul scontat.
Un lucru este însă cert: doar o parte a presei s-a lăsat purtată de valul de mizerie care a lovit ca un trăsnet de acolo de unde nimeni nu se aștepta… din punctul doi al Scrisorii Re-găsite. Punct care este de natură a suna cam așa: auto - M… PSD. Plăcuța suedeză purtată pe frunte de semnatari a lăsat fără cuvinte toată floarea cea vestită a electoratului câtă frunză și iarbă al înjuraților de serviciu. Cu alte cuvinte, li se spune lor, alegătorilor muienizați pe toate gardurile: nu, voi greșiți, primiți ce vă dau haștagienii prin plăcuțe și cereți încă și mai mult. Și nu, nu e suficient, ar trebui să vă dea toată lumea: SRI, DNA, SPP precum și alte instituții klausiste cu trei sau mai multe litere.
Recomandările noastre
