Specialiștii de la Techirghiol avertizează: Nu cumpărați nămol de pe marginea drumului! E bombă cu ceas pentru sănătate
- Florian Saiu
- 20 septembrie 2018, 00:00
O deplasare la Techirghiol (orășel cu 7.200 de locuitori, situat pe malul limanului cu același nume), în scop medical, efectuată acum, la început de toamnă, te va surprinde cu siguranță.Și nu numai grație efervescenței locului (Sanatoriul Balnear și de Recuperare e plin!) și luminii fascinante care înmoaie simțurile. Aceasta este doar masca elegant așezată, e adevărat, pe fața acestui crâmpei de Românie, pentru că și Techirghiolul are secretele lui. Murdare!
Ia nămolul, moale-n soare/ sănătate de vânzare!”, „Uite aurul, e negru/dă-ți pe mâini, rămâi integru!”. Vânzătorii ambulanți de nămol au părăsit, odată cu turiștii goniți de toamnă, plajele Mării Negre, dar nu și-au închis afacerea. Au sărit cordonul de nisip, traversând șoseaua Eforiilor, și s-au instalat în glezna subțire a limanului, prin locurile bătute zilnic în căutarea aurului negru. „Hai să-ți dau nămol, frumosule, să plângă toate femeile după tine”, mă îmbie o cocoașă fără vârstă, învelită într-un șal mare, roșu-verzui, decolorat. Leagănă desupra undelor galbene un „Noroc” din plastic, doldora de nămol. „Cât costă”, întreb, abia stăpânindu-mi repulsia. „Uite, ți-l las la douăj’ de lei. Douăj’ de lei petu’ de doi litri. E pomană, mamă”.
„Doamne, e pericol public! ”
N-am cumpărat nămol la pet, dar, tocmai când mă gândeam că nici dracu’ n-ar lua așa ceva de pe marginaea drumului, o mașină lucioasă, trasă în piele, a oprit în dreptul mătușii bătute de vânt, i-a înmânat, pe geam, două hârtii colorate, a strecurat „Norocul” într-o pungă și dusă a fost, în jos, pe drumul mării. Pare uluitor, dar nămolul furat din Techirghiol se vinde, aiurea, la drumul mare, în bidoane de doi, cinci sau douăzeci de litri!
Dincolo de prețurile piperate și de igiena precară a vânzătorului, din nămolul la pet rânjesc alte capcane. Mai mari și mai murdare. La propriu! „Doamne, e pericol public! E bombă la purtător acest nămol vândut pe șanț. Să vă explic și de ce”. Carmen Oprea, pentru că domniei sale îi aparțin afirmațiile anterioare - este director de Îngrijiri la Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol. Muncește de 24 de ani în domeniu. Este, așadar, în măsură să vorbească: „Tot nămolul provenit din recuperare este aruncat la marginea apei. Ce recuperare? Aveți răbdare! Prin contract, legal, nămolul pe care-l vindem agenților comerciali trebuie readus la Techirghiol și redat lacului. Apele îl preiau ușor-ușor, iar în 30 de ani acesta se regenerează. Doar că atunci când este vărsat în apă, imediat după ce noi îl verificăm, el poate fi alterat din punct de vedere al caracteristicilor terapeutice. Nu mai vorbesc despre mizeria de la marginea apei. Vântul aduce fel de fel de deșeuri... Să nu uităm că acest nămol recuperat este, totuși, deja folosit în diverse tratamente ale unor boli nu tocmai curate, ca să mă exprim elegant”. Corect, „aurul negru” de la Techirghiol este utilizat nu numai la tratarea artrozelor sau a spondilozelor, ci și a sterilității, a insuficienței ovariane, a dismenoreelor, a sângerărilor sau a psoriazisului.
„Eh - continuă Carmen Oprea - acești oameni adună nă molul tocmai din aceste zone marginale, că doar n-or intra cu barca pe luciul unde exploatăm noi. Pericolul pentru sănătate este, astfel, incomensurabil. În afară de faptul că este ilegal”. Dar de ce nu se sesizează autoritățile, pentru a stopa acest comerț periculos? „Chiar, de ce nu se sesizează nimeni?”, îmi răspunde Carmen Oprea, ca un ecou la mirarea mea.
Pericolul ignorant
Chestionată, la rândul ei, pe această temă, Elena Roxana Almășan, managerul Sanatoriului Techirghiol, ne-a declarat: „Sanatoriul este singurul care exploatează nămolul sapropelic de Techirghiol. Doar ceam înregistrat mărcile la OSIM. Recoltăm nămol strict în scop medical, pe care-l livrăm, apoi, unităților de tratament. Noi nu facem săpunuri, creme de mâini etc. Ce se întâmplă în cazul nămolului vândut, ilegal, pe marginea limanului, e pur și simplu o bombă pentru sănătate, un pericol pe cât de real, pe atât de ignorat, se pare, de oameni”.
Exploatare inteligentă
În continuare, doamna Elena Roxana Almășan ne-a oferit câteva date concrete legate de activitatea Sanatoriului: „Noi am realizat deja un studiu în vederea unei raționalizări, a unei exploatări inteligente a acestei resurse deosebite, pentru că avem deja aici, la Sanatoriu, solicitări foarte mari din partea pacienților. Dacă în urmă cu trei-patru ani era plin doar vara, acum se umple și iarna. Vin oameni din America, din Australia, din Germania, nu doar din țară. Vin să se trateze la Techir ghiol”.
Ce afecțiuni se tratează la Sanatoriul Techirghiol?
Extrem de solicitat în ultimii ani, atât de pacienți din țară, cât și de străini, Sanatoriul Techirghiol oferă servicii ireproșabile. Se pot trata, cu ajutorul celor 477 de angajați, numeroase afecțiuni: reumatismele degenerative (artroze periferice și spondiloze vertebrale), reumatismele de tip inflamator (poliartrită reumatoidă,spondilită anchilozantă, artropatie psoriazică), sechele postraumatice, afecţiuni ale sistemului nervos central şi periferic (nevralgii de orice cauză şi localizare, radiculopatii, hemiplegii, hemipareze, paraplegii, parapareze, scleroză multiplă, boală Parkinsonetc.), afecţiuni ginecologice (sterilitate secundară, insuficiență ovariană, dismenoree), afecţiuni dermatologice (dermatoze, psoriazis, eczeme, urticarie cronică, acnee), afecţiuni vasculare periferice (insuficiență circulatorie venoasă periferică, sindrom de ischemie periferică).
O afacere dubioasă
De remarcat că nămolul de Techirghiol nu este exploatat doar de Sanatoriu și de amatorii de câștiguri facile. În jurul „aurului negru” s-au înjghebat și afaceri mai serioase.
„Există o farmacie, în Costinești din câte am înțeles, care comercializează nămol la sticlă din plastic, ambalat frumos, cu etichetă, cu tot ce trebuie. 14 lei, 750 de grame. Și asta în condițiile în care Sanatoriul vinde cu 800 de lei o tonă de nămol. O tonă! Să nu mai spun că la această farmacie poți găsi inclusiv săpunuri pe bază de nămol sau creme antireumatice, la 31 de lei bucata. Dar de unde iau acești întreprinzători nămolul? Că doar nu l-or exploata legal”, se aprinde, la rândul ei, distinsa doamnă Aurelia Lăpușan, jurnalistă respectată pe Litoral și autoare, alături de soțul Ștefan Lăpușan, a volumului „Techirghiol. Repere monografice”.
Firma cu adresă fictivă
„Pe eticheta produselor luate din farmacie e trecută o adresă din Techirghiol unde, chipurile, s-ar afla fabrica. Te duci la adresă și ce să vezi? Niciun drac de fabrică”, mă întârătă și-un cetățean care refuză să-și decline identitatea și săși lase chipul tras în poză. Techirghiolul este, fără îndoială, un orășel cu mici și mari secrete, de cercetat în viitor.
Un crustaceu și o algă dau naștere „aurului negru”
Elena Roxana Almășan, managerul Sanatoriului, ne-a explicat și cum se formează vestitul nămol de Techirghiol: „Fauna nevertebratelor ce populează lacul este dominată de crustaceul Artemia Salina, care, împreună cu alga Cladophora Cristallina, furnizează materia primă pentru producerea nămolului sapropelic cu componenți minerali activi de o valoare terapeutică deosebită”.
Știați că?
● La Techirghiol s-a născut actorul Jean Constantin (1928-2010), cel considerat unul dintre maeștrii comediei românești?
● Din cauza salinității excesive fauna acvatică vertebrată este absentă din Lacul Techirghiol? Doar într-o singură parte, îndiguită (care este și zona cu cele mai multe izvoare de apă dulce), a fost semnalată o specie singulară de pește, numit ghidrinul de Techirghiol
● Încă din 1924 , când a avut loc expoziția universală de la Paris, nămolul de Techirghiol a fost medaliat cu aur, fiind recunoscut încă de atunci în toată lumea pentru proprietățile sale miraculoase?
●16 tone de nămol, zilnic, sunt extrase din Lacul Techirghiol?