Miercuri, 19 septembrie 2018, grație unui text primit de toate redacțiile a fost dat publicității documentul intitulat Declarație privind Starea Partidului Social Democrat. Am consacrat mai multe editoriale Complotului pus la cale în PSD pentru răsturnarea lui Liviu Dragnea.

Încă de cînd presa noastră a invocat o așa-zisă Scrisoare deschisă prin care i se cerea lui Liviu Dragnea demisia din fruntea PSD și a Camerei Deputaților, am negat existența unui astfel de document. O scrisoare deschisă nu poate fi decît o scrisoare publicată și asumată de semnatar. Nu poți vorbi de o scrisoare deschisă semnată de 30 de lideri județeni cîtă vreme nimeni n-a văzut-o și nimeni nu declară în presă c-a semnat-o.

Aflînd ulterior și alte amănunte despre acțiunea Complotiștilor, am scris și publicat un text în care acuzam de operațiune mafiotă felul în care se pune la cale debarcarea lui Liviu Dragnea:

„E vorba de un Complot tipic unui partid care și-a executat liderii prin hoteluri, prin restaurante, prin camere de bordel și prin boscheți.” Acuzația mea pornea de la ostilitatea pe care o am și am avut-o față de secretomania de tip securistic din partidele noastre postdecembriste. Decizii cruciale, opțiuni pentru un șef sau altul, promovări și demiteri au fost și sînt făcute într-un cerc închis, de tip mafiot, urmarea unor negustorii între baronii partidului. Peste noapte, membrii, activiștii partidului, opinia publică se trezeau cu un nou șef sau cu mai mulți șefi demiși, cu căderea propriului Guvern.

La acest capitol excela PSD, partidul care și-a executat liderii prin bucătării de hoteluri, partidul care și-a ales pe ultima sută de metri ai unui Congres un președinte scos din pălărie de un grup de intriganți.

Repet ceea ce am spus și scris de atîtea ori din decembrie 1989 pînă acum. România va cunoaște adevărata democrație doar cînd partidele politice se vor desprinde de năravurile de tip securistic al PCR, cînd organismele de conducere colectivă vor vota decizii altfel decît în unanimitate, cînd Liderul va putea fi contestat în public de ceilalți membri de partid, cînd problemele partidului vor putea fi aduse în spațiul public.

Democrația autentică în partidele noastre începe doar din clipa cînd un Congres al unui Partid adoptă o decizie importantă doar cu jumătate plus unu dintre participanții cu drept de vot.

Pînă miercuri, complotiștii au lucrat ca niște bravi mafioți recrutați de Noua Securitate. Au intoxicat presa cu existența unei Scrisori semnate de 30 de lideri județeni. Miercuri, pe la prînz, s-a văzut că sînt trei inițiatori. Ar fi fost normal ca Documentul să conțină semnătura celor 30 de lideri județeni, membri ai CExN. Ar fi fost normal ca Documentul să fie citit dacă nu în întregime măcar prezentat într-o conferință de presă ținută de cei trei inițiatori, cărora ar fi trebuit să li se adauge, măcar ca decor, alți lideri, în direct la televiziunile de știri. S-ar fi impus asta cu atît mai mult cu cît inițiatorii cer ca Declarația să fie dezbătută în toate organizațiile partidului. N-a fost nici o conferință de presă. A fost un anunț făcut de Adrian Țuțuianu în trecere, cu lejeritatea cu care ar fi zis că nu se mai poate ține și prin urmare întreabă de o toaletă prin apropiere, că ei, complotiștii, au trimis presei Scrisoarea. E drept după ce Adrian Țuțuianu a făcut anunțul cîțiva lideri PSD au anunțat că sprijină Scrisoarea. Să fie vorba de o strategie a Complotiștilor, net diferită de cea aplicată în cazul Scrisorii trimise de Gabriela Firea? Și anume ca, treptat-treptat, potrivit unui plan bine pus la punct, alți și alți lideri județeni să se declare de acord cu Documentul. E posibil și acest Scenariu. Ne vom convinge de existența lui doar după ce vineri, înaintea ședinței CExN vom face bilanțul adeziunilor la Document. Rămîne totuși întrebarea: De ce n-au semnat Documentul?

Una e s-o semnezi, ceea ce înseamnă că la CExN nu mai poți da înapoi, și alta e să te rezumi la susținerea ei la televizor. Asta presupune că aștepți să vezi cum se aleg apele pînă vineri sau chiar vineri. Ori o astfel de așezare cu fundul în două luntri nu e de bun augur pentru viitorul PSD după eventuala debarcare a lui Liviu Dragnea. De la un pîș-pîșist ca Liviu Dragnea, conducerea va trece în mîna unor pîș-pîșisti ca Marian Neacșu.

Prin publicarea Documentului putem vorbi în fine de o acțiune publică, transparentă, a Grupului de nemulțumiți din PSD.

Din acest moment războiul iese din zona practicilor mafiote, tipice nu numai PSD, dar și tuturor partidelor politice postdecembriste, pentru a intra în mod normal și în chip salutar în zona bătăliilor democratice.

Abia acum putem vorbi de o acțiune firească, de așteptat într-un partid din democrație.

Toată lumea judecă Documentul din perspectiva bătăliei din PSD. Înainte de a o radiografia astfel, eu cred că ea trebuie văzută din perspectiva necesarei democratizări a partidelor politice din România.

Pentru viața politică din România e o premieră.

Întîia oară după decembrie 1989, nu numai prin raportare la PSD, dar și la toate partidele din România, un grup de lideri din cadrul unui partid abordează o bătălie internă aducînd-o din culise în spațiul public. Pentru PSD, partid care și-a soluționat bătăliile pentru putere în secret, prin operațiuni de tip mafiot, în hoteluri sau în boscheți, momentul Declarației comune poate fi începutul unei revoluții interne. Indiferent de rezultatul final – debarcarea sau rămînerea lui Liviu Dragnea la șefia partidului –, PSD repurtează o imensă victorie de imagine. Pune în dezbaterea activului și prin asta a întregii opinii publice, a situației sale interne.

Declarația e un document de o mărime considerabilă. Întreaga presă s-a năpustit doar asupra rîndurilor care cer demisia lui Liviu Dragnea. Imediat, dînd curs nevoii de confruntare, de sînge pe pereți, cum spun moderatorii roși de spaima ratingului, s-a pornit o vînătoare în direct de opinii pro și contra plecării lui Liviu Dragnea, de calcule privind rezultatele CExN, de pipăire a dedesubturilor acțiunii.

Documentul întreprinde însă într-o măsură mai mare decît a unor documente asemănătoare de pînă acum – scrisoarea Ecaterinei Andronescu, Scrisoarea Gabrielei Firea – o radiografie critică a PSD de sub conducerea lui Liviu Dragnea în perioada care a trecut de la alegerile generale. Față de cele semnalate de Gabriela Firea în scrisoarea ei.

Din acest punct de vedere, e mai mult decît semnificativ că Documentul se preocupă în chip accentuat de posibila identificare a cauzelor unei realități – Dezastrul Guvernării PSD în cei doi ani care au trecut de la alegerile din decembrie 1989. Sînt evidențiate astfel căderile de Guvern, deschiderea de infinit de multe fronturi, proasta comunicare. Mi se pare ca deosebit de corectă observația privind politica de cadre a PSD, una dintre cele mai proaste din perioada postdecembristă.:„Promovarea în Guvern, Ministere, Agenții, alte instituții publice a unor persoane cu evidente carențe profesionale, incapabile să comunice corect, argumentat, pe temele guvernării.”

Uimitor de exactă mi se pare observația privind imaginea externă a PSD sub conducerea lui Liviu Dragnea:

„Instalarea neîncrederii externe în PSD, pe fondul percepției că sînt atacate instituțiile statului de drept și Justiția. PSD nu a fost capabil să explice convingător, în plan extern, motivațiile reale și legitime ale demersurilor sale privind reforma în Justiție și încetarea încălcărilor grosolane ale drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor de către „Statul paralel„”.

Un mijloc de contracarare a Rebeliunii l-a constituit acuzația că Grupul e un instrument al Statului paralel pentru a bloca mergerea mai departe cu demantelarea Binomului. Acestei posibile acuzații, de mare impact la electoratul PSD i se acordă o deosebită atenție. Se arată mai întîi că lupta pentru o Justiție corectă a fost împiedicată tocmai de Liviu Dragnea:

„Toate luările legitime de poziție pe tema „Statului Paralel”, a abuzurilor comise în justiție, în baza protocoalelor ilegale dintre SRI și diverse instituții, au fost contracarate cu ideea că PSD acționează din interes propriu, în beneficiul unor lideri sau acoliți ai acestora.

De asemenea, inițiativele PSD în zona reformării Justiției, justificate din perspectiva democratizării societății românești, a respectării drepturilor și libertăților fundamentale, au fost atacate de opoziția parlamentară și o parte a societății civile, ca fiind demersuri exclusiv în interesul liderului PSD, domnul Liviu Dragnea.

Prin urmare, se poate afirma, fără rezerve, că liderul PSD a devenit, prin vulnerabilitatea sa juridică, un obstacol în adoptarea acestor reglementări.” Toate aceste observații sînt nu numai o delimitare de posibilele acuzații de pact cu Sistemul, dar și un tort fluturat pe la nasul baronilor PSD. Fără Liviu Dragnea vom reuși în fine să biruim statul paralel. Mai mult, știind că baronii PSD sînt obsedați de aministie și grațiere Complotiștii le făgăduiesc amnistia și grațierea. Evident, în urma unei acțiuni politice inteligente:

„Adoptarea unei inițiative legislative privind amnistia și grațierea, după o largă consultare și dezbatere cu: Ministerul Justiției, CSM, ICCJ, asociațiile magistraților, UNBR și societatea civilă. Reforma justiției și a politicii penale pot reuși, fiind acceptate de societate numai în măsura în care convingem că acestea se fac în interesul protecției drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.”

Declarația e un document care merită luat în seamă.

Nu pot decît să salut conținutul ei, cîtă vreme se regăsesc în el multe dintre criticile aduse de mine PSD-ului condus de Liviu Dragnea.

În viața noastră politică, dominată, totuși, de interese personale, de negustorii la sînge, de calcule reci, unele meschine, contează însă rezultatul Complotului.

Dacă el nu are drept rezultat debarcarea lui Liviu Dragnea, Declarația rămîne doar o bună bucată de proză politică.