În ciuda faptului că e un supraviețuitor, care numai și cu actualul mandat va ajunge în 2024 cel mai longeviv lider rus după Stalin, Vladimir Putin a început să nu mai livreze, în primul rând anturajului său, iar susținerea sa publică să intre în declin concomitent cu economia Rusiei. Un motiv în plus pentru o analiză aprofundată a Rusiei după Putin.
Iar sondajele de opinie și cercetările sociologice ne dau deja semnele unei Rusii fără Putin. O Rusie în care, pentru cei ce și-au dorit ca acesta să dispară (o majoritate consistentă în lumea liberă) în speranța unei relansări a relațiilor cu Occidentul, să se revină la reguli, să se evite orice formă de conflict, ca să nu mai vorbim despre eradicarea militarismului unilateral proiectat pe terțe meridiane, ei bine s-ar putea aplica dictonul „Ai grijă ce-ți dorești, că poate ți se împlinește!”.
Mai întâi, trebuie remarcată postura ingrată a lui Vladimir Putin azi. Reforma pensiilor, lansată chiar în timpul euforiei Cupei Mondiale, pe principiul că nu se prea vede, a dat naștere unor proteste masive și a creat un spațiu de manevră opoziției neformale conduse de etern-arestatul Navalnâi. Extrem de puternică a fost contestarea că Putin însuși a revenit și a dat înapoi, mergând pe o variantă mai moderată și permisivă. E și foarte dificil să joci în termenii pensionării la 63 de ani la femei și 65 la bărbați (de la 55 și 60 de ani) când speranța de viață la bărbați în Rusia este de 66 de ani la bărbați și 77 la femei. În plus, din corpul electoral al lui Putin, 61% sunt pensionari și aceeași proporție e la femei.
Varianta ce ar fi echilibrat finanțele ruse a fost revizuită de Putin, astfel că femeile pot ieși la 60(nu 63 de ani) și mai câștigă 3-4 ani dacă au 3-4 copii. Chiar și așa, nivelul de sprijin pentru Putin a căzut dramatic și abrupt. Asta în condițiile absenței unei opoziții sau guvern din umbră și a continuității pretinsei democrații, controlate de către Kremlin. Fundația pentru Opinie Publică a anunțat, la 12 august, că poularitatea lui Putin a ajuns la 46% față de 63% în iunie (de la 80% anterior). Centrul Levada anunța concomitent că procentul rușilor care consideră că țara merge într-o direcție greșită a crescut de la 27 % în mai la 40% în iulie, iar cei care consideră că lucrurile merg întro direcție bună au scăzut la 48%. Procentele nu ar fi deloc rele pentru un stat democratic, dar pentru Rusia lui Putin semnalul e foarte complex și îngrijorător. Vorbim despre 37 milioane de pensionari în 2035 pe noul sistem față de 42,5 miloane pe cel prezent, toți fiind votanți loiali lui Putin.
Indiferent care ar fi motivul unei plecări a lui Putin, mai devreme sau mai târziu, sondajele de opinie sunt la fel de preocupante și în privința succesiunii sale. Sau poate mai preocupante. Centrul Levada face periodic studii pe acest domeniu iar cifrele nu sunt deloc încurajatoare. Varianta cea mai prizată constant de ruși este cea naționalistă, un lider mai dur și mai puternic decât Putin, mai militarist și mai puțin conciliant cu Occidentul.
Pe poziția a doua este elementul de continuitate: un lider ales de Putin și de sistem, instalat în etape, controlat, așa cum s-a întâmplat cu Putin însuși. Cu politici de continuitate în prima fază și cu profitul noutății relative a acestui lider, deci o posibilă resetare a relațiilor cu Vestul bazată pe dorința Occidentului de a spera și de a crede în mai bine și pe o imagine a unui nou lider. Cu Putin în viață, formula va fi foarte complicat de gestionat, însă, pentru că există oricând nu numai comparația și referința la liderul puternic anterior, cu experiență, la Putinism ca sistem și la o anumită măreție regăsită de către societatea rusă, dar chiar liderul ce poate, virtual, reveni.
În a treia poziție ca cea mai probabilă variantă apare o perioadă de anarhie, în cazul unui transfer negestionat sau a unul către un lider slab și contestat, sau a dispariției neașteptate a lui Putin din peisaj. Impredictibil, instabil, necontrolabil, un viitor ce poate anunța utilizarea de trupe și forțe, de armamente aflate la dispoziția unui pretendent sau altul la succesiune, cu toată pleiada de riscuri aferente unei confruntări deschise, a unei competiții a la russe a celor puternici care se înfruntă pentru a pune mâna pe puterea absolută și mai ales pe controlul resurselor. Fără a mai împărți cu pretendenții contracandidați sau a risca lovituri ulterioare de la aceștia.
În fine, democrația ca opțiune postPutin este cea mai puțin scontată și așteptată. Nu există lider alternativ, nu există o tradiție în domeniu, Putin a demonizat democrația occidentală, și Occidentul, și perioada Elțîn, motiv pentru care astăzi opțiunea democrației liberale este cea mai vitregită și mai văduvită ca opțiune pentru cetățeanul rus. Pe de altă parte, o variantă rusă de deschidere ar putea fi o formulă care ar marca varianta de continuitate și reînnodare a relațiilor cu Occidentul.
În orice caz, variantele post-Putin nu sunt deloc încurajatoare. Cea mai fezabilă este o continuitate, dar cu un lider puternic, mai tare sau mai radical decât Putin în relațiile internaționale și mai ales în relațiile cu Occidentul, fiind constrâns deopotrivă de poziția sa proaspătă de Președinte care trebuie validat, legitimat și întărit și de eventuala existență în viață a lui Putin însuși. Apoi varianta de competiție, dacă succesiunea nu e gestionată, ar putea aduce mai multă impredictibilitate și chiar riscuri noi de confruntări interne, cu efecte asupra vecinătății nu numai din spațiul post-sovietic. Scanarii care ar putea duce la ideea că era mai bine cu răul cunoscut decât cu mai binele necunoscut, sperat și așteptat, care ar putea fi o amenințare și mai importantă. Și să nu uităm că în 1999-2000, până în 2003, la lansarea doctrinei Putin, și actualul președinte era o speranță, un tânăr trăit în vest, în Germania, cu alte concepții față de vetuștii lideri sovietici, și mai capabil, iar rezultatul a fost Rusia lui Putin de azi și închistarea democrației controlate în formulele verticalei puterii și autoritarismului.
Recomandările noastre
