Războiul PSD contra PSD. Cum vrea Dragnea s-o potolească pe Firea!

Războiul PSD contra PSD. Cum vrea Dragnea s-o potolească pe Firea!

Războiul total dintre Liviu Dragnea și Gabriela Firea cutremură din temelii principalul partid de guvernământ. În timp ce primarul Bucureștiului nu mai contenește cu acuzațiile de o gravitate extremă, proferate și după audierile de la Parchetul General, care au durat mai bine de trei ore, Liviu Dragnea contraatacă public abia la șase zile după stârnirea.

Potrivit surselor „Evenimentului zilei”, Dragnea preferă să o „lucreze” subteran pe Firea, evitând pe cât posibil o ciocnire fățișă, întrucât se teme atât de informațiile pe care primarul i le-ar putea răvărsa direct în cap, cât și de pierderea unei părți considerabile a susținerii mediatice. De asemenea, printre apropiații lui Dragnea există controverse aprige privitoare la conținutul audierilor cărora le-a fost protagonistă Firea, în compania procurorilor care instrumentează Dosarul „10 August”.

 

Lupta roșie

Aceleași surse ne-au dezvăluit că, în sânul PSD București, conflictul se poartă la baionetă, având în vedere că primarii sectoarelor Capitalei, cu excepția lui Daniel Florea, edilul de la Sectorul 5, evită să-și strice relațiile cu Firea, care are în vârful pixului atât banii cât și aprobarea proiectelor pe care aceștia le desfășoară.

Tot în PSD București se află „copiii” Ecaterinei Andronescu, grupați în jurul fostului ministru Mihnea Costoiu, parlamentari care se vor ralia frontului anti-Dragnea. De partea cealaltă a baricaderi, Dragnea mută cu Șerban Nicolae și cu Liviu Pleșoianu, exponenți ai PSD București, care au rolul de a se opune, în spatele ușilor închise, frondei Gabrielei Firea.

De notat că rebelii care se găsesc în spatele primarului Capitalei (printre care Niculae Bădălău și expremierul Mihai Tudose) nu îl pot răsturna pe Dragnea, acesta fiind cimentat deasupra unui CEx alcătuit, aproape în exclusivitate, din lideri fideli, dar îi pot scutura serios scaunul prin convulsiile generate.

 

Rădulescu acuză „securiștii acoperiți”

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a declarat miercuri că Gabriela Firea nu are susţinerea nimănui în partid. Rădulescu a mai spus că edilul nu a făcut nimic pentru Bucureşti, dar că nu este vina partidului, şi că va propune retragerea sprijinului politic pentru Firea. „Nu o susţine nimeni în partid (pe Gabriela Firea – n.r.), probabil că o susţin câţiva securişti acoperiţi care sunt pe la noi prin partid, dar asta e viaţa, dacă cineva nu vrea să asculte că trebuiau să plece demult din partidul nostru, uite că aşa se întâmplă. Nu cred că o susţine nimeni. Şi ieri (marţi - n.r.) în grupul parlamentar a fost o rumoare destul de mare vizavi de mult parlamentari care chiar i-au cerut domnului preşedinte să o cheme la grupul parlamentar, pentru că lumea e nemulţumită de ceea ce face ea. Noi o înţelegem că nu a făcut nimic pentru Bucureşti, însă nu e de vină partidul. Noi când punem în funcţii nişte persoane, trebuie să îşi asume responsabiitatea. Chestia că nu a ajutat-o Guvernul, asta e culmea. (...) Asta e o chestiune penibilă pe care dânsă o foloseşte acuma ca să se scoată faţă de cetăţenii români. (...) Nu e vinovat partidul sau preşedintele că ea nu se pricepe în funcţia pe care şi-a dorit-o”, a declarat Cătălin Rădulescu, miercuri, în Parlament, citat de News.ro.

Mesaj prin intermediar

De asemenea, deputatul a susţinut că va propune ca PSD să îi retragă Gabrielei Firea sprijinul politic, afirmând că nu este permis ca ea să atace partidul şi pe preşedinte. „Dacă continuă cu astfel de atacuri, eu deja m-am gândit, o să discut şi cu conducerea, şi cu preşedintele partidului, dar, probabil, vreau să cer ca acelaşi tratament care s-a făcut în general pentru membrii de partid care au greşti mult mai puţin public ca doamna Firea, să vedem dacă conducerea partidului este de acord să îi ridicăm sprijinul politic. Nu este permis ca un membru de partid să iasă public de câteva zile, să nu se potolească şi să îşi vadă de treaba ei la primărie, pentru asta a fost pusă acolo şi continuă să atace partidul şi pe preşedintele partidului şi sigur că pe noi ne deranjează, că e un prejudiciu de imagine”, a adăugat Rădulescu.

 

„O acuzație diabolică”

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a continuat miercuri atacurile împotriva lui Liviu Dragnea, susţinând, într-o conferinţă de presă, că liderul PSD a declanşat o campanie de defăimare a sa. Firea a susţinut că, astfel, a fost lansată la adresa ei o „acuzaţie diabolică, transmisă în interiorul şi exteriorul ţării”, conform căreia ea s-ar fi transformat în purtătorul de cuvânt al celor care se opun graţierii şi aministiei, subliniind că acest subiect nu a fost discutat în PSD, ci doar de Liviu Dragnea cu câţiva apropiaţi. Ea a spus, în acest context, că nu este împotriva niciunei legi, dar că totul trebuie să fie în deplină legalitate, pentru ca PSD să nu treacă ruşinos prin istorie. „Nu mă voi opune niciunui proiect dacă el este legal, corect conturat juridic, dar nu sunt de acord cu fanteziile, improvizaţiile juridice care înţeleg că se pun acum la cale”, a susţinut Firea.

 

Despre „șobolănismele” de partid

Edilul a reiterat că Liviu Dragnea ar trebui să se retragă de la conducerea PSD, dar a subliniat că acest punct de vedere îi aparţine şi un astfel de subiect ar trebui discutat cu colegii din partid. Firea susţine că nu îşi doreşte să existe un fel de rezistenţă anti-Dragnea în partid, care să macine PSD din interior şi care să creeze blocaje la nivel administrativ, însă nu îi plac „şobolănismele” şi nu i se pare corect ca atunci când cineva vrea să spună că nu este de acord cu anumite lucruri, să i se atragă atenţia că trebuie să tacă şi să i se reproşeze că de fapt urmăreşte căderea Guvernului. În şirul acuzaţiilor lansate din nou la adresa lui Dragnea, Firea a spus că nu ea este cea care a „tăiat porcul alături de statul paralel”.