PNL și BĂSESCU, o posibilă ALIANȚĂ. Ce se pregătește pentru ALEGERILE PREZIDENȚIALE

PNL și BĂSESCU, o posibilă ALIANȚĂ. Ce se pregătește pentru ALEGERILE PREZIDENȚIALE

PNL privește cu încredere o posibilă alianță cu Traian Băsescu, USR, dar și viitorul partid al lui Dacian Cioloș, așadar, a partidelor de opoziție, anti PSD.

Deputatul Adrian Oros, vicepreşedinte al PNL, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că după alegerile europarlamentare s-a putea realiza o coaliţie a partidelor din opoziţie în vederea alegerilor prezidenţiale.

„O iniţiativă de colaborare a opoziţiei, o coaliţie a formaţiunilor care se revendică de dreapta şi anti PSD – PMP, USR şi viitorul partid al lui Dacian Cioloş după înfiinţarea la Tribunal – ar fi bună după alegerile pentru Parlamentul European. În funcţie de rezultatul obţinut de fiecare formaţiune la europarlamentare, putem face o astfel de coaliţie, iar până atunci putem colabora instituţional, şi vom discuta despre un proiect comun pentru prezidenţiale. Noi, PNL, îl avem drept candidat pe Klaus Iohannis; nici USR, nici PMP nu s-au pronunţat din acest punct de vedere”, a spus Adrian Oros.

El a mai menţionat că partidele parlamentare din opoziţie vor depune mai multe moţiuni simple şi de cenzură până la alegerile europarlamentare, scrie Agerpres.