Un nou SCANDAL INTERNAȚIONAL. Compania GOOGLE este ACUZATĂ de SPIONAJ la NIVEL ÎNALT

Un nou SCANDAL INTERNAȚIONAL. Compania GOOGLE este ACUZATĂ de SPIONAJ la NIVEL ÎNALT

Celebra companie Google a fost acuzată de spionaj într-un proces din SUA. Desprea aceasta se spune că ar urmări ilegal milioane de utilizatori, chiar dacă aceștia și-au luat toate măsurile necesare combaterii procedeelor de urmărire.

Google este acuzată într-un proces din Statele Unite că urmăreşte în mode ilegal mişcările a milioane de utilizatori de telefoane iPhone dar şi cele cu sistemul Android, chiar dacă aceştia folosesc o setare pentru a preveni acest lucru, transmite Reuters, conform News.

Potrivit unei plângeri înregistrate la sfârşitul săptămânii trecute, Google susţine în mod eronat că oamenii nu vor fi urmăriţi dacă opresc funcţia „Location History” şi le încalcă viaţa privată prin monitorizarea şi stocarea mişcărilor acestora.

„Google a afirmat că un utilizator poate opri oricând istoricul locaţiei. Cu funcţia Location History oprită, locurile unde mergeţi nu mai sunt stocate. Acest lucru nu este adevărat”, potrivit plângerii înregistrate la tribunalul federal din San Francisco.

Reclamantul, Napoleon Patacsil din San Diego, vrea să obţină statul de proces colectiv în numele utiizatorilor de telefoane cu sistem Android şi de iPhone-uri care au oprit funcţia de urmărire.

Patacsil solicită despăgubiri nespecificate pentru încălcarea de către Google a legislaţiei din California referitoare la confidenţialitatea datelor şi a intruziunii în viaţa privată a oamenilor.

Urmărirea deplasării oamenilor de către Google a fost descrisă pe 13 august într-un articol al Associated Press, potrivit căruia faptul a fost confirmat de cercetători ai Princeton University.