Al doilea român mort după prăbuşirea podului din Genova. Azi, în Italia a fost decretat doliu naţional
- Vasile Andrei
- 18 august 2018, 20:08
Cetăţeanul român care a fost rănit după prăbuşirea podului din Genova a murit azi, din cauza stării grave în care se afla.
Ministerul Afacerilor Externe a transmis cu puţin timp în urmă un comunicat în acest sens.
"Cetăţeanul român rănit în urma prăbuşirii viaductului Morandi a încetat din viaţă în cursul acestei zile.
Decesul a fost notificat de către medici atât familiei, cât şi reprezentanţilor Consulatului General al României la Torino aflaţi la spital.
Reprezentanţii echipei consulare sunt în contact cu familia cetăţeanului român şi acordă asistenţa consulară necesară în astfel de situaţii, inclusiv prin eliberarea documentelor necesare repatrierii trupului neînsufleţit şi a certificatului de deces.
Ministerul Afacerilor Externe transmite sincere condoleanţe familiei îndurerate în aceste momente extrem de dificile", arată MAE în cadrul comunicatului de presă.
Deşi iniţial s-a spus că sunt doi români morţi, s-a aflat, la puţin timp după tragedia din urmă cu patru zile, că în fapt situaţia era alta. Un român îşi pierduse viaţa, iar altul internat în spital, în comă profundă de gradul patru.
Din păcate, cel grav rănit a încetat azi din viaţă.
Bilanţul victimelor după prăbuşirea podului rutier din Genova este încă provizoriu. Fiind vorba de peste 40 de persoane.
Azi în Italia a fost decretat doliu naţional.
Aşa cum se ştie, podul Morandi a cedat, o secţiune a sa prăbuşindu-se de la o înălţime de peste 40 de metri, în urma unei furtuni. Mai multe maşini aflate atunci pe pod au căzut în gol.