Pilda Datornicului nemilostiv, care se citește duminica aceasta, a XI-a după Rusalii, este o oglindă crudă: noi suntem acel slujbaș care, după ce Împăratul (Dumnezeu) i-a iertat o datorie colosală, sare la beregata aproapelului și-l aruncă la închisoare pentru o datorie ridicolă.
Societatea de azi a ajuns una de inamici: suntem învățați de copii că trebuie să călcăm pe cadavre dacă vrem să ajungem „ceva în viață”. Iertarea este privită ca o slăbiciune. Acesta este cel mai grăitor semn că trăim într-o lume care i-a întors spatele lui Dumnezeu. Dumitru Stăniloae are o splendidă carte de dialoguri cu teologul francez M.-A. Costa de Beauregard, intitulată „Mica dogmatică vorbită”, în care un capitol este dedicat „Iertării”.
Iată câteva pasaje: „Iertarea este legată de înțelegerea slăbiciunii celuilalt și a propriei noastre slăbiciuni (...) De ce să nu-l iert pe celălalt când eu însumi mă simt plin de păcate?” – „Care om poate spune că a făcut tot ce putea pentru celălalt? Deși știu că este bolnav, din comoditate personală spun că sunt obosit (...) Nu fac poate rău, dar nu fac nici bine. Iar aceasta înseamnă a-i lăsa pe ceilalți în singurătatea și neputința lor. Se întâmplă atât de des ca cineva să simtă nevoia de a fi încurajat, ajutat, mângâiat. Și nu o fac. Sunt mereu păcătos. Atunci de ce să nu iert celorlalți? De ce să pretind altora mai mult decât pot să dau eu însumi?” - „Un părinte din vechime spunea că omul se simte iertat atunci când nu mai face păcatul, când simte puterea pe care i-o dă Dumnezeu de a nu mai păcătui. Iertarea nu este o achitare: e puterea lui Dumnezeu pe care omul o simte venind în el.
Odată ce ne-am mărturisit păcatul și am primit iertarea lui Dumnezeu, prin preot, ne vine să spunem: acum mă simt bine, simt puterea lui Dumnezeu în mine. Simt că El se bucură de mine.” - „Când încetez să mai judec un om, când îl iert, acesta începe să-mi devină simpatic. Relația mea cu el se schimbă. Același lucru se întâmplă când mă iartă Dumnezeu. Sfântul Chiril al Alexandriei spunea adeseori că Dumnezeu ne privește ca pe fiii Săi. Vede pe fața Fiului Său fețele noastre. De aceea, spune el, trebuie să ne rugăm lui Iisus să ajungem într-o dispoziție de jertfă, de oferire de noi înșine în fața Tatălui. Atunci vom simți iubirea Tatălui. Iertarea este un act de iubire. Dacă iert pe cineva, încep să-l iubesc.” - „Compasiunea este o ‘sfâșiere interioară pentru oameni’.
Hristos este în permanență în această stare (...) Această compasiune biruie asupra morții. Ea este iubirea mai puternică decât moartea. Murind Lui Însuși pe Cruce, Hristos a omorât moartea. De aceea, întreaga experiență a iertării se identifică în grade diferite cu o experiență a învierii. (...) Când îl iert pe celălalt, când sunt iertat, înaintez spre înviere.”
Recomandările noastre
