INCENDIU DEVASTATOR! A a fost un simplu ACCIDENT sau o MÂNĂ CRIMINALĂ? Care este bilanțul TRAGICULUI INCIDENT

INCENDIU DEVASTATOR! A a fost un simplu ACCIDENT sau o MÂNĂ CRIMINALĂ? Care este bilanțul TRAGICULUI INCIDENT

În urma unui incendiu produs într-o localitate din Germania, marți, zeci de persoane au fost rănite. Vâlvătaia s-a răspândit la cel puțin opt case și apoi la un tronson feroviar major, informează oficiali locali.

Inițial, autoritățile din Siegburg bănuiesc că incendiul s-a declanşat după ce trecerea unui tren pe calea ferată a provocat scântei care au aprins vegetaţia, focul propagându-se apoi la locuinţe.

Ulterior, municipalitatea a precizat că nu s-a stabilit cum a izbucnit incendiul, iar oficiali ai căilor ferate susţin că o investigaţie este încă în desfăşurare, informează DPA notează Agerpres.

Din nefericire, casele afectate au suferit pagube majore, unele dintre ele având podul prăbuşit, potrivit imaginilor de la faţa locului. În jur de 550 de pompieri au fost mobilizaţi pentru stingerea incendiului, precum şi un tun cu apă al poliţiei şi un elicopter. Incendiul a fost adus sub control după mai multe ore.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Salvatorii care au sosit primii s-au confruntat practic cu un zid de flăcări. Când sunt 39 de grade, astfel de focuri se pot răspândi rapid”, a declarat un purtător de cuvânt al pompierilor. Diferite agenţii au furnizat informaţii contradictorii privind numărul de răniţi, dar centrul local guvernamental de control care coordonează răspunsul autorităţilor a avansat un număr total al răniţilor de 28, dintre care trei grav. Din cei 28, trei sunt pompieri şi cinci poliţişti, a precizat o purtătoare de cuvânt.

Germania este în toiul unui val major de caniculă, ca mare parte din restul Europei, iar vegetaţia este foarte uscată după săptămâni în care nu a plouat aproape deloc. Acest lucru a complicat munca pompierilor, care au încercat să salveze clădirile în timp ce flăcările erau mari şi fumul gros.

Localnicilor li s-a spus să stea în case cu uşile şi ferestrele închise şi cu aerul condiţionat închis.