Locotenent al clanului Corduneanu, reținut pentru atac cu cocktail Molotov

Locotenent al clanului Corduneanu, reținut pentru atac cu cocktail Molotov

Polițiștii din Iași au reținut, în urma unor descinderi la care au participat și mascații, un bărbat, de 42 de ani, suspectat că a aruncat cu cocktailuri Molotov în curtea unor persoane dintr-o grupare rivală clanului din care face parte.

 

Reprezentanții IPJ Iași au transmis că au fost efectuate patru percheziții într-un dosar penal întocmit sub aspectul infracțiunii de tentativă de distrugere prin incendiere. Persoana suspectată că ar fi aruncat două sticle incendiare în curtea a doi frați din Iași a fost identificată și dusă la audieri. În baza probelor obținute, bărbatul, în vârstă de 42 de ani, din  Iași, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus in arestul IPJ Iași.

Cel vizat este, potrivit presei locale, Dumitru Claudiu Petrovici, un fost luptător de performanță, considerat un apropiat al clanului Corduneanu. Cei atacați cu cocktailuri Molotov ar fi membrii ai clanului advers, Tănase. Bărbatul reținut va fi deferit judecătorilor cu propunerea de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

Ne puteți urmări și pe Google News