Dragnea a făcut ANUNȚUL! Când va avea loc REFEREMDUMUL pentru modificarea Constituției

Dragnea a făcut ANUNȚUL! Când va avea loc REFEREMDUMUL pentru modificarea Constituției

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat marți că referendumul pentru modificarea Constituției, în sensul redefinirii familiei, ar putea avea loc pe 30 septembrie sau în prima duminică din octombrie.

„La începutul lunii septembrie o să discutăm în coaliţie, o să discut şi cu colegii mei din Senat. Dar eu cred că în prima săptămână a lunii septembrie trebuie să fie votul în Senat pentru declanşarea referendumului pentru modificarea Constituţiei, în sensul dorit de cei 3 milioane de cetăţeni care au semnat acea iniţiativă.

Şi referendumul poate fi organizat la sfârşitul lunii septembrie, poate fi 30 septembrie sau prima duminică din octombrie. Trebuie să avem o discuţie şi cu Guvernul şi o vom avea în perioada următoare, pentru că oricum se va organiza referendumul. Deci 30 septembrie sau prima duminică din octombrie”, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, la Palatul Parlamentului.

Dragnea a precizat că nu e obligatoriu ca referendumul să fie duminică şi nu este obligatoriu să fie doar o zi pentru referendum.