Încă un 10 curat la Bac în Timiș, după contestații
- Georgeta Petrovici
- 9 iulie 2018, 11:28
A doua medie de 10 curat la Bacalaureat s-a dat în Timiș, după contestații. Candidații din Timiș au depus 1.350 de contestații la probele examenului, conform Inspectoratului Școlar Județean, iar mulți au reușit să obțină medii finale mai mari.
Este și cazul elevei Miriam Dobre, de la Liceul Tehnologic din Jimbolia, care a obținut, după contestații, media 10. Miriam a primit inițial 9,10 la proba scrisă la Limba Română, 9,50 la Matematică și 9,65 la Biologie. A fost nemulțumită de toate cele trei note primite, iar în urma recorectării lucrărilor, a obținut nota maximă la fiecare dintre probe. Până acum, performanța de a avea 10 curat la sesiunea vară 2018 a bacalaureatului în Timiș i-a aparținut unei absolvente de la Liceul „Nikolaus Lenau” din Timișoara, Diana Dehelean, care a anunțat că va pleca la studii în Germania, unde vrea să se specializeze în Drept.
Rezultatele finale obținute de elevii din județul Timiș la examenul de Bacalaureat pot fi consultate online.