După 50 de ani Mossadul a recuperat ceasul de mână al unui spion israelian executat în Siria

După 50 de ani Mossadul a recuperat ceasul de mână al unui spion israelian executat în Siria

În cadrul unei operațiuni speciale, agenția de spionaj israeliană Mossad a recuperat ceasul de mână al unui spion israelian la Damasc. Acesta a fost prins de sirieni și executat în 1965. Se pare că ceasul a fost vândut Mossadului de către nepoții unei femei care l-a păstrat în toți acești ani.

"După execuția lui Eli Cohen, la 18 mai 1965, ceasul de mână s-a aflat în posesia unui stat inamic." După trimiterea ceasului în Israel, s-au desfășurat operațiuni speciale de cercetare și de adunare de informații, astfel că s-a ajuns la stabilirea certă a faptului că este, într-adevăr, ceasul lui Eli Cohen" a declarat purtătorul de cuvânt al Mossadului. În timpul serviciului religios anual de comemorare a lui Eli Cohen, în luna mai a acestui an, directorul Mossad, Yossi Cohen, a arătat ceasul de mână familiei acestuia. "A fost un moment foarte emoționant, pentru că, de fapt, este singurul obiect al tatălui meu care s-a întors. Nu mai avem nimic altceva", a declarat fiica sa, Sofi Ben-Dor.   În prezent, ceasul respectiv este expus la sediul Mossad "în semn de onorare și amintire a acestui luptător legendar", se afirmă în aceeași declarație emisă de agenția de spionaj.

Eli Cohen s-a născut în Egipt în anul 1924. La începutul anilor 1950, Cohen făcea parte dintr-o rețea de tineri spioni evrei egipteni, coordonată de serviciile secrete israeliene. După ce rețeaua a fost descoperită de serviciile de informații ale Egiptului, în 1954, acesta a fost interogat și eliberat, în cele din urmă. Eli Cohen a emigrat în Israel în 1957. La scurt timp după aceea, au avut loc o serie de discuții cu Direcția de Informații a Forțelor de Apărare Israeliene , dar nu s-a concretizat niciun proiect. În 1960, Cohen a fost recrutat de serviciile israeliene de informații. Acesta a fost apoi trimis în Argentina pentru a-și crea o identitate fictivă de om de afaceri arab, fost cetățean sirian, având numele de Kamal Amin Ta'abet.   În 1961, Cohen a intrat în Siria și a început activitatea sub acoperire. De-a lungul timpului, acesta a urcat pe scara socială și politică, având legături strânse cu reprezentanții de vârf ai conducerii siriene. În perioada de vârf a activității sale, Cohen a fost nominalizat pentru funcția de ministru adjunct al apărării, în guvernul Sirian. Profitând de numărul mare de persoane pe care le cunoștea, Cohen a transmis Israelului informații extrem de importante despre desfășurarea trupelor siriene în Înălțimile Golan.   De asemenea, el a transmis numeroase rapoarte despre evoluția armatei și a vieții politice din Siria, înainte de a fi prins și executat, în 1965.

 

Ne puteți urmări și pe Google News