SCHIMBARE la VÂRFUL Capitalei. ORDINELE date de Dăncilă aduc un nou PREFECT pentru București. Un apropiat al Gabrielei Firea urcă pe SCENĂ

SCHIMBARE la VÂRFUL Capitalei. ORDINELE date de Dăncilă aduc un nou PREFECT pentru București. Un apropiat al Gabrielei Firea urcă pe SCENĂ

Bucureștiul va avea un nou prefect. Este vorba de o schimbare d eultimă oră, la ordinele Executivului. Se cunoaște deja numele celui care va ocupa funcția deținută până joi de Adrian Petcu. În același timp, o schimbare la vârf de județ se va produce și în Constanța.

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, o hotărâre privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al municipiului Bucureşti de către Speranţa Cliseru, se arată într-un comunicat al Executivului remis AGERPRES.

Totodată, Executivul a hotărât încetarea exercitării funcţiei de prefect al municipiului Bucureşti de către Adrian Petcu.

Tot în şedinţa de joi, Guvernul a decis încetarea exercitării funcţiei de prefect al judeţului Constanţa de către Ioan Albu.

Cliseru a fost consilierul primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, dar șiun ajutopr de nădejde pentru soțul edilului, Florentin Pandele. Ulterior, Cliseru a fost și prefectul județului Ilfov.

Potrivit cancan.ro, pe când era prefect de Ilfov, Speranța Cliseru a devenit proprietara a nu mai puțin de patru apartamente doar într-un singur an, 2013. Per total, ea are în proprietate șase apartamente. Patru dintre ele sunt în Brașov, unul în Constanța, iar cel de-al șaselea se află în București, în Cartierul 1 Mai. Cliseru mai deține patru terenuri – două în Constanța, unul în Voluntari și altul în Brașov – și deține o limuzină Mercedes C Classe. Soțul – Iulian Cliseru – câștigă 100.000 de dolari pe an, fiind directorul unei firme cu capital străin.