Cazul care a EMOȚIONAT România s-a soldat cu o TRAGEDIE. Povestea TULBURĂTOARE a lui Farcaș

Cazul care a EMOȚIONAT România s-a soldat cu o TRAGEDIE. Povestea TULBURĂTOARE a lui Farcaș

Drama lui Călin Farcaş, tânărul care a protestat în stradă cu aparatul de oxigen lângă el, totul doar pentru a-şi apăra dreptul la viaţă, s-a transformat în tragedie. Tânărul de 29 de ani a murit, luni seara, la Institutul Marius Nasta din Capitală.

Povestea lui Călin Farcaș scoate la suprafață efectele unei birocrații care nu are nicio rezolvare în acest moment. Tânărul de 29 de ani a murit fără să aibă șansa să trăiască. O soluţie ar fi fost reţeaua Eurotransplant, însă România nu este membru cu drepturi depline, aşa că nu a putut recurge la această metodă. Acest lucru i-a răpit lui Călin şansa să trăiască, notează știrileprotv.ro.

Din întreaga procedură de salvare, strângerea sumei de bani care să îi asigure operația părea cel mai mare impediment. Însă tânărul reuşise să strângă cei 200.000 de euro necesari transplantului de plămâni, numai birocraţia şi nepăsarea statului i-au fost fatale.

Călin Farcaş declara, cu puțin timp înainte să moară, că tot ce își dorește e să trăiască.  “Eu refuz să renunţ în a lupta pentru a-mi salva viaţa. Şi până în ultimul moment o să lupt. Nu o să cedez.”

Ne puteți urmări și pe Google News

Povestea lui Călin a fost făcută publică în luna aprilie a acestui an. Cu aparatul de oxigen lângă el, a protestat la Braşov alături de prietenii săi, ca să-şi ceară dreptul la viaţă.

“I s-a pus diagnostic tensiune arterială pulmonara, asta acum 2 ani. I s-a spus că are nevoie de un transplant pulmonar. Bani nu avem, clinici în România nu avem. Am ieşit în stradă”, a declarat sora lui Călin pentru sursa menționată.

 “S-au strâns 200 mii euro în 72 de ore. Nu ne venea să credem. În Europa nu se putea pentru că nu avem acordul cu Eurotransplant. Am optat pentru India, dar până s-au pregătit documentele a fost prea târziu. Nu s-a putut pentru că inima lui era deja foarte slăbită şi nu putea fi transportat cu avionul.”, a dezvăluit Denisa Tiu.

Joi, după ce starea de sănătate i s-a înrăutăţit, Călin a fost adus cu o ambulanță de la Braşov în Capitală.

Duminică seara, Calin Farcaş s-a stins la Institutul Marius Nasta din Capitală. Avea 29 de ani şi este una dintre victimele lipsei unui acord al ţării noastre cu Eurotransplant, dar şi a birocraţiei. Drumul actelor i-a fost fatal.

O soluţie pentru că oamenii aflaţi în situaţia în care a fost şi Calin, să aibă o şansă la viaţă, ar fi că România să intre cu drepturi depline în Eurotransplant, reţea în care cele 8 ţări membre se obliga să se ajute reciproc.

”În primul rând va trebui să fie o decizie la nivelul Guvernului. Asta presupune taxa de 1 milion de euro pe an şi presupune că toate organele care se prelevează în interiorul Eurotransplantului să se repartizeze în funcţie de compatibilităţi. Eu vreau să restructurăm întâi Agenţia noastră de transplant, să funcţionăm noi bine şi apoi să putem să aderăm la organizaţii internaţionale.”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.

Ultimul mesaj dat de Călin Farcaș familiei nu lasă loc de interpretări.