Panică în țară! Autoritățile au luat măsuri urgente! Focar puternic de febră porcină africană, boala pentru care nu există leac

Panică în țară! Autoritățile au luat măsuri urgente! Focar puternic de febră porcină africană, boala pentru care nu există leac

Virusul Pestei Porcine Africane (PPA) a fost confirmat într-un abator aparţinând unei exploataţii comerciale de creştere a porcilor din judeţul Tulcea, fiind pentru prima oară când se confirmă această boală într-o exploataţie comercială de creştere a porcilor, a anunţat, vineri seara, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor

Virusul Pestei Porcine Africane (PPA) a fost confirmat într-un abator aparţinând unei exploataţii comerciale de creştere a porcilor din judeţul Tulcea, fiind pentru prima oară când se confirmă această boală într-o exploataţie comercială de creştere a porcilor, a anunţat, vineri seara, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), potrivit agerpres.ro

„În cursul zilei de 28 iunie a fost confirmată prezenţa virusului Pestei Porcine Africane (PPA) într-un abator aparţinând unei exploataţii comerciale de creştere a porcilor din judeţul Tulcea, prin buletin oficial emis de către Laboratorul Naţional de Referinţă din cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA). Ca urmare a confirmării, pentru prima oară, a prezenţei virusului PPA într-o exploataţie comercială de creştere a suinelor şi a evoluţiei agresive a acestei boli în judeţul Tulcea, a avut loc o şedinţă la sediul Guvernului, la care au participat instituţiile cu responsabilităţi în combaterea şi eradicarea bolilor la animale", menţionează instituţia.

În urma discuţiilor, a rezultat necesitatea convocării în şedinţă extraordinară a Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă al judeţului Tulcea în vederea adoptării planului de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea pestei porcine africane, precum şi pentru adoptarea zonelor de restricţii.

„Au fost instituite măsurile de carantină în exploataţia comercială respectivă şi au fost stabilite coordonatele geografice ale zonelor de supraveghere şi protecţie ale focarului, întărindu-se măsurile luate anterior privind biosecuritatea şi mişcarea animalelor. Ancheta epidemiologică este în desfăşurare", precizează ANSVSA.

Potrivit autorităţilor sanitare veterinare, Pesta Porcină Africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, dar acest virus are impact la nivel social, din punct de vedere economic.

ANSVSA a anunţat, la jumătatea acestei luni, că va notifica către Comisia Europeană şi Oficiul Internaţional de Epizootii focarele de pestă porcină africană depistate în patru gospodării situate în localităţile Sălceni şi Ceatalchioi din judeţul Tulcea.

Localităţile unde au fost confirmate aceste focare sunt situate la 500 de metri de graniţa cu Ucraina, Dunărea fiind bariera geografică. În luna iunie 2018, Ucraina a notificat trei focare de pestă porcină africană la porcii domestici, în localităţile situate în apropiere de graniţa cu România.

Potrivit sursei citate, porcii bolnavi dar şi animalele care au fost în contact cu aceştia au fost ucişi conform procedurilor, realizându-se ecarisarea cadavrelor.

Pesta porcină africană a fost confirmată anul trecut în România pentru prima dată într-o gospodărie particulară de la periferia municipiului Satu-Mare.

Virusul care provoacă pesta porcină africană este inofensiv pentru oameni şi pentru alte animale, însă, pentru mistreţi şi porcii de fermă, boala - pentru care nu există încă un vaccin - este mortală în aproape toate cazurile, ducând la decesul animalelor în termen de 10 zile.