ÎNTÂLNIRE de FOC între TRUMP și ȘEFUL GUVERNULUI din ITALIA. Ce se întâmplă între președintele SUA și „REPREZENTANTUL” Europei de Sud
- Andrei Arvinte
- 28 iunie 2018, 07:27
Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, îl va primi pe 30 iulie la Casa Albă pe şeful guvernului italian, Giuseppe Conte, a anunţat miercuri administraţia americană.
„Italia este un aliat important al NATO, un partener eminent în Afganistan şi Irak şi esenţial pentru a aduce stabilitatea în regiunea mediteraneană", a indicat Casa Albă, într-un comunicat.
„Împreună, Statele Unite şi Italia vor căuta să aprofundeze cooperarea pentru a face faţă conflictelor din lume şi să promoveze prosperitatea economică pe ambele părţi ale Atlanticului", a adăugat executivul american.
În precedente intervenţii, Trump a spus despre noul prim-ministru italian că este "super".
„Noul prim-ministru italian este super. Am avut ocazia să-l întâlnesc, e foarte ferm în privinţa imigraţiei, ca şi mine, de altfel. Se pare că fermitatea faţă de imigraţie duce la victorie astăzi”, a declarat Trump, într-un interviu improvizat acordat postului Fox News în grădina de la Casa Albă.
Giuseppe Conte a fost ales să conducă noul guvern italian de liderii partidelor care au câştigat alegerile din martie, Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem) şi Liga (extremă dreapta).
Conte şi-a făcut prima apariţie pe scena internaţională cu ocazia reuniunii G7 din Canada, unde Trump l-a felicitat pentru 'marea victorie'.
„Tocmai l-am întâlnit pe noul prim-ministru italian, un tip într-adevăr super. Va fi primit în curând cu onoruri la Casa Albă. Va face treabă bună - poporul italian a ales bine!”, a scris Trump pe Twitter, un mod de a-i da girul lui Conte.
Noul premier a profitat de participarea la G7 pentru a discuta cu partenerii europeni despre criza migranţilor